„Este păcat că domnul Lavrov, care a fost cândva un diplomat respectat, merge pe această cale care îl discreditează din punct de vedere intelectual”, a declarat Borrell în cadrul unei conferinţe de presă, la Bruxelles, alături de prim-ministrul moldovean, Natalia Gavriliţa.
Aceasta s-a întâlnit cu Borrell marți, la Bruxelles, pentru a cere ca Republica Moldova să participe la toate programele UE posibile în vederea consolidării legăturilor economice și politice până când va începe negocierile de aderare, după ce anul trecut a primit statutul de candidat alături de Ucraina.
Rusia a amenințat Republica Moldova
„Nu este nimic serios în aceste consideraţii”, a răspuns Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, întrebat despre afirmațiile ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la televiziunea rusă de stat Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti potrivit cărora „Moldova este acum luată în considerare pentru acest rol”, cu referire la situaţia din Ucraina.
Lavrov a adăugat și că Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, „este nerăbdătoare să intre în NATO” şi că „are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România”.
Cât despre încercările Rusiei de a căpăta influență în această zonă, Josep Borrell a exprimat „respectul” UE pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova „cu un statut special pentru Transnistria”, regiunea separatistă pro-rusă care, de fapt, acţionează ca o ţară independentă.
Josep Borell a asigurat că Republica Moldova are sprijinul UE
Acesta este primul Consiliu de Asociere UE de când Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la blocul comunitar și de la izbucnirea războiului din Ucraina. Politicianul spaniol a lăudat faptul că Uniunea s-a angajat într-o „nouă etapă strategică” în relaţiile sale cu Moldova, care a fost „profund afectată” de războiul din ţara vecină, dar a dat dovadă de o „solidaritate incredibilă” cu ucrainenii.
Borrell a reiterat că Republica Moldova joacă un rol crucial în coridoarele de solidaritate create de UE, care permit exporturilor ucrainene să ajungă pe piaţa internaţională.
La finalul întrevederii, Înaltul Reprezentant a urat bun venit Republicii Moldova în cadrul programelor comunitare de cooperare în domeniul vamal, fiscal şi al sănătăţii, relatează EFE.
Totodată, acesta a exprimat disponibilitatea UE de a „explora posibilităţile” de a reduce costurile de roaming pentru datele mobile între cetăţenii moldoveni şi cei din UE pentru a ajuta Chişinăul să adere la zona unică de plăţi în euro (SEPA). Înaltul Reprezentant a reamintit că, în procesul de aderare, fiecare ţară candidată este evaluată „în funcţie de propriile merite”, dar a dat asigurări că „viitorul Moldovei şi al cetăţenilor săi este în mod clar în cadrul UE”.