În primul tur, Joseph Blatter a obţinut 133 de voturi, în timp ce singurul său contracandidat, prinţul Ali bin Al Hussein, a strâns 73 de voturi. În aceste condiţii, turul doi era obligatoriu. Blatter se află la al cincilea mandat în fruntea FIFA. În vârstă de 79 de ani, Sepp Blatter se află la conducerea FIFA din 1998.
Joseph Blatter a promis, după realegerea sa, că va oferi succesorului său o FIFA ''mai puternică'' şi l-a felicitat pe prinţul Ali, care s-a retras înaintea turului doi al alegerilor. ''Trebuie să readucem FIFA unde îi este locul şi promit să dau succesorului meu o FIFA mai puternică'', a afirmat Blatter.
Rusia, ţara gazdă a Cupei Mondiale din anul 2018, s-a declarat mulţumită de realegerea lui Joseph Blatter în postul de preşedinte al FIFA, făcând totodată apel la "efectuarea de schimbări" în cadrul instanţei fotbalistice mondiale. "Suntem, desigur, mulţumiţi de rezultat, în ansamblul său. În calitate de membru al familiei europene, noi considerăm că este necesar să tragem concluziile şi să realizăm tot ceea ce este posibil pentru efectuarea de schimbări", a declarat ministrul rus al Sportului, Vitali Mutko, pentru agenţia RIA Novosti.
Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei americane de fotbal, Sunil Gulati, şi-a exprimat dezamăgirea după realegerea lui Joseph Blatter la conducerea FIFA şi a solicitat o reformă a forului internaţional, aflat în plină furtună judiciară. "Suntem dezamăgiţi de rezultatul acestor alegeri şi vom continua să facem totul pentru ca să efectueze schimbări semnificative în cadrul FIFA", a afirmat Gulati într-un comunicat publicat de US Soccer.
"Obiectivul nostru este ca FIFA să dispună de o conducere responsabilă, transparentă şi concentrată complet pe cele mai bune interese ale sportului nostru", a adăugat oficialul american, care deţine şi funcţia de membru în Comitetul Executiv al FIFA, citat de AFP.
Federaţia din SUA anunţase că va vota în favoarea prinţului Ali, singurul adversar al lui Blatter, care conduce destinele FIFA din 1998.
Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal UEFA, francezul Michel Platini, a afirmat că schimbarea este crucială pentru FIFA, zdruncinată de un enorm scandal de corupţie, în ciuda realegerii lui Joseph Blatter pentru un al cincilea mandat în fruntea forului mondial.
''Sunt mândru că UEFA a apărat şi susţinut o mişcare de schimbare la FIFA – prinţul iordanian Ali bin Al Husseini, contracandidatul lui Blatter. O schimbare care este, după părerea mea, crucială dacă această organizaţie vrea să redevină credibilă'', a afirmat Platini după realegerea lui Blatter, căruia îi ceruse joi faţă în faţă, să demisioneze.
Fostul internaţional portughez Luis Figo, retras săptămâna trecută din cursa pentru preşedinţia FIFA, a afirmat că ''fotbalul a pierdut'' după realegerea lui Joseph Blatter în fruntea forului mondial, la Zurich.
''Azi, FIFA a pierdut, dar mai presus, fotbal a pierdut, precum şi toţi cei care ţin sincer la el'', a scris pe Twitter fostul Balon de Aur după realegerea lui Blatter. Figo s-a înscris iniţial în cursa pentru preşedinţia FIFA, dar s-a retras în data de 21 mai, cu opt zile înainte de vot, afirmând că scrutinul este un ''plebiscit care are drept obiectiv să dea puterea absolută unui om''.
Justiţia americană a pus sub acuzare 14 persoane, între care 9 foşti sau actuali membri ai FIFA, în cadrul unei anchete privind corupţia din fotbal, fiind efectuate mai multe interpelări la Zurich, unde şapte suspecţi au fost arestaţi.
Diplomaţia rusă a reproşat Washingtonului "o aplicare ilegală a legii americane în afara teritoriului" Statelor Unite, iar preşedintele rus Vladimir Putin a văzut în acţiunea justiţiei americane o "tentativă" a SUA de a "împiedica realegerea domnului Blatter" în fruntea FIFA.