Şeful Trezoreriei Statului, Enache Jiru, a declarat, pentru Capital, că titlurile de stat românești ar putea fi introduse în 2013 și în indicele JP Morgan, după indicele Barclays
«Obligațiunile românești se află la această oră în monitorizare pentru a fi introduse în indicele JP Morgan Chase», a declarat Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și coordonator al Trezoreriei Statului. În acest indice intră doar emisiuni cu o valoare de peste 500 de milioane de dolari și care mai au până la maturitate mai mult de doi ani și jumătate și doar titluri care au un anumit nivel de lichiditate.
Introducerea instrumentelor emise de România în acest indice va oferi ţării o mai bună vizibilitate pe pieţele internaţionale de capital, ceea ce va atrage lărgirea bazei de investitori, creşterea lichidităţii şi beneficiul unei mai mari transparenţe în ceea ce priveşte formarea preţurilor pentru instrumentele de datorie suverană.
Vestea vine după ce, pe 5 noiembrie 2012, au fost anunțate modificări asupra indicilor de referinţă privind instrumentele cu venit fix, precum şi includerea în Indicele de referinţă Barclays a obligaţiunilor suverane emise pe pieţele emergente în monedă locală (EM Local Currency Government Index) începând cu data de 31 martie 2013.
Barclays EM Local Currency Government Index oferă o imagine amplă asupra performanţelor datoriei guvernamentale cu rată fixă a pieţelor emergente în moneda locală. România va fi a 20-a ţară inclusă în acest indice, ca urmare a îndeplinirii criteriilor de incluziune, precum şi a cerinţei privind dimensiunea minimă a pieţei: indicele datoriei eligibile (outstanding) – 5 miliarde dolari.
Includerea României în baza de date pentru calculul Indicelui de referinţă Barclays privind obligaţiunile emise pe pieţele emergente în moneda locală se va face printr-un număr de 11 obligaţiuni, cu valoare emisă de 11,5 miliarde USD, reprezentând 0,7% din valoarea emisiunilor integrate de Indicele Barclays.
Indexurile care întăresc leul
Dacă România va reuși să introducă titlurile de stat emise în monedă locală și în indicele JP Morgan (mai puternic decât Barclays în rândul investitorilor străini), s-ar putea ca interesul acestora pentru titlurile românești să crească, ceea ce va conduce la o presiune scăzută pe cursul de schimb.
Mai exact, străinii care vor fi atrași de titlurile în lei vor trebui să schimbe euro sau dolari pe piața internă pentru a putea cumpăra titluri de stat, fapt care, pe termen scurt, conduce la aprecierea leului.
Sunt câteva serii de obligațiuni monitorizate la ora actuală. Părerea mea este că una din ele va fi introdusă în indicele JP Morgan anul viitor.
Enache Jiru, secretar de stat în MFP, coordonator al Trezoreriei Statului