Conform acestor surse, banca și autoritățile federale americane s-ar afla în ultima etapă a negocierilor, existând posibilitatea ca un acord să fie anunțat chiar săptămâna aceasta. Prin această înțelegere, banca ar urma să-și recunoască vinovăția și să plătească respectiva amendă în schimbul renunțării la orice acțiune împotriva ei în justiție, o parte din contravenție urmând să fie destinată despăgubirii victimelor fraudei.
Prin investigația de care s-a aflat în urma dezvăluirilor publicației Times se încearcă să se elucideze dacă angajați ai băncii au încălcat o lege federală ce prevede că instituțiile financiare trebuie să sesizeze autoritățile cu privire la activitățile suspecte.
Bernard Madoff a pus la punct o schemă Ponzi, plătind investitorii din banii depuși de noii clienți. Frauda a ieșit la iveală în decembrie 2008, după ce criza financiară a determinat mai multe persoane să-și retragă banii. El a fost condamnat la 150 de ani de închisoare și i s-au confiscat active în valoare de 9 miliarde de dolari.
Sursa: Agerpres
JPMorgan ar putea plăti 2 miliarde de dolari pentru a scăpa de justiție în cazul fraudei Madoff
6 ianuarie 2014, 19:13
Ultima modificare în 6 ianuarie 2014, 21:13
Banca americană JPMorgan Chase ar urma să plătească autorităților circa două miliarde de dolari pentru a închide o investigație în care este acuzată că a trecut cu vederea frauda masivă a lui Bernard Madoff, cea mai mare escrocherie din istoria Statelor Unite, transmite agenția EFE citând publicația The New York Times și postul CNBC.
Etichete: banca,
jp morgan,
madoff
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Mai mult de 20% dintre români s-au pensionat timpuriu
- Impozitul pe construcții – cine și cât trebuie să plătească de la 1 ianuarie 2014
- Vasilescu, BNR: “Noi avem foarte mulţi bani într-o vitrină”
- Cânepa la români: gloria apusă a unei tradiţii dacice şi medievale
- De anul acesta se scumpesc şi adeverinţele
- Băncile de unde scoţi mai puţini bani decât ai depus
- Ce ascund automatele bancare şi cât câştigă băncile din salariul fiecărui client cu card
- Cel mai mare duşman al băncilor din România
- Cum îţi faci asigurare auto pe bani puţini
- Oficial. Băncile sunt obligate să NEGOCIEZE DOBÂNZI AVANTAJOASE pentru clienţii care vor credite în lei