Charlie Cunningham-Reid (foto) are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul comercial şi în marketing, dintre care 11 ani în industria tutunului. Şi-a început cariera în industria muzicii, la Virgin Retail Ltd, după care a fost patru ani Business Manager la Worldwide Brands Incorporated (WBI), în Marea Britanie.

Charlie s-a alaturat JTI în 2001, ocupând diverse poziţii la sediul central din Geneva, inclusiv managementul brandurilor Winston, Benson & Hedges, Silk Cut, Sobranie, Glamour şi LD. În România a venit în 2012, ca Vice President, Head of C&TM (Consumer & Trade Marketing), anterior ocupând poziţia de General Manager al JTI Bulgaria.

”În acest an, sărbătorim 20 de ani de când compania JTI este prezentă în România. Vom continua să investim în afacerea de pe piaţa locală, în brandurile noastre şi în oameni”, a declarat Charlie Cunningham-Reid, noul General Manager al JTI România, Moldova şi Bulgaria.

JTI a demarat afacerile în România in 1993, ca R.J. Reynolds, fiind una dintre primele companii multinaţionale stabilite aici, cu o investitie de peste 100 milioane euro. Anul trecut, JTI Romania a finalizat o investiţie de peste 25 de milioane de euro în capacităţile de producţie, care a generat peste 125 de noi locuri de muncă. Compania are, în prezent, peste 1.000 de angajaţi.
Producătorul de ţigarete JTI a avut afaceri cumulate de peste un miliard de euro în 2011.

JTI este membră a Grupului de Companii Japan Tobacco, producător de tutun lider la nivel internaţional. Compania comercializează mărci precum Winston, Mevius, Camel sau Glamour.