Jucătorii din farmaceutice apelează la reţeta extinderii regionale

Ultimul mare producător român de medicamente, Biofarm, se extinde prin achiziţii în Ungaria şi Ucraina. În lipsa cumpărătorilor, distribuitorii de medicamente se gândesc la fuziuni. Piaţa farmaceutică românească a asistat, în ultimii ani, la o serie de tranzacţii importante, atât în rândul jucătorilor din sectorul de distribuţie, cât şi în cel al producătorilor. Cel mai recent exemplu este al Laropharm Bucureşti, un producător de medicamente înfiinţat în 2001

Ultimul mare producător român de medicamente, Biofarm, se extinde prin achiziţii în Ungaria şi Ucraina. În lipsa cumpărătorilor, distribuitorii de medicamente se gândesc la fuziuni.

Piaţa farmaceutică românească a asistat, în ultimii ani, la o serie de tranzacţii importante, atât în rândul jucătorilor din sectorul de distribuţie, cât şi în cel al producătorilor. Cel mai recent exemplu este al Laropharm Bucureşti, un producător de medicamente înfiinţat în 2001 şi vândut de curând, potrivit unor surse din piaţă, companiei bulgăreşti Cosmopharm, în urma unei tranzacţii de circa zece milioane de euro.

Experienţa o demonstrează, fabricile locale de medicamente s-au dovedit a fi ţinte atractive pentru multinaţionale. Singurul producător rămas în aşteptarea investitorilor străini este Antibiotice Iaşi, aflată în curs de privatizare. O altă excepţie, dar care ţine de neafilierea la un grup internaţional, este Biofarm. Principalii acţionari ai companiei sunt SIF Oltenia (14,33%), SIF Moldova (10,78%), SIF Banat-Crişana (10%), oamenii de afaceri Dumitru Tudor, Elena Rada Constantinescu şi Bogdan Andrei Tudor (cu un total de 8,42%) şi Julius Baer International Equiy Fund (5,14%).

Cu o cotă de piaţă modestă, de numai 1%, compania nu ar avea şanse să facă obiectul unei preluări spectaculoase. Însă Biofarm pare decisă să nu se mulţumească cu statutul de jucător mic. Compania a decis să-şi crească businessul, inclusiv printr-un îndrăzneţ plan de extindere în afara graniţelor ţării. Reprezentanţii producătorului au declarat, recent, că intenţionează să contracteze, în 2008, credite în valoare maximă de 20 milioane euro şi să participe, în consorţii, la preluări de companii din ţară sau din străinătate. Ambiţii devoalate, de altfel, inclusiv de momentul în care Biofarm şi-a anunţat intenţia de a participa la privatizarea Antibiotice, dar numai până la un anumit prag.

Conform unor surse din piaţă, compania bucureşteană se află în negocieri avansate pentru achiziţia unei fabrici de medicamente din Ungaria, iar, în paralel, a demarat în Ucraina procedurile de înregistrare a unei firme româno-moldoveneşti, prin intermediul căreia vrea să cumpere o fabrică de medicamente. Reprezentanţii Biofarm nu au vrut să comenteze în vreun fel aceste informaţii.

Montero şi ADM Farm se gândesc la fuziuni

Dacă în cazul producţiei de medicamente bătălia se dă pentru o piaţă de 1,5 miliarde de euro (fără TVA) la nivelul lui 2007, potrivit datelor CEGEDIM, în cazul distribuţiei de medicamente, miza este o felie cât mai mare din cele 1,8 miliarde de euro (fără TVA) vehiculate la nivelul lui 2007. Chiar dacă pare ceva mai generoasă valoric, piaţa distribuţiei de medicamente nu se dovedeşte la fel de atractivă pentru marii investitori externi. După retragerea din România a grupului german Celesio, pe piaţă nu au mai fost consemnate mişcări majore. Tranzacţia prin care Gedeon Richter a cumpărat PharmaFarm de la Celesio pare să rămână singulară. Însă distribuitorii autohtoni vor să depăşească momentul şi se gândesc la diverse forme de consolidare a afacerilor.

Farmexim, de exemplu, se vede listată la bursă peste trei ani, iar Montero şi ADM Farm ar putea fuziona, potrivit unor surse din industrie. Radu Tudorache, unul dintre acţionarii companiei, a declarat că aceste informaţii „rămân la stadiul de zvon, deoarece nu există acte semnate“. O eventuală fuziune între cei doi distribuitori ar duce la formarea unei entităţi solide, cu cotă de piaţă de peste 7%. Şi ar mai fi un exemplu: Polisano, numărul şase pe piaţa distribuitorilor de medicamente, care ar fi, după cum susţin voci din piaţă, în discuţii cu Gedeon Richter pentru o eventuală vânzare. Până una-alta, acţionarul principal, Ilie Vonica, neagă existenţa oricăror negocieri. Anul este însă abia la început.

Topul tranzacţiilor

LaborMed Pharma a fost preluată, la începutul acestui an, de fondul de investiţii Advent, printr-o tranzacţie estimată la circa 120 de milioane de euro.

Terapia a fost achiziţionată, în 2006, către Ranbaxy Netherlands pentru suma de 270 de milioane de euro.

Sindan a fost vândută, în 2006, producătorului internaţional Actavis, în cadrul unei tranzacţii de 147,5 milioane de euro.

Sicomed a fost vândută, în proporţie de 75%, în 2005, către Zentiva, contra sumei de 122 de milioane de euro.

Farmexpert a fost achiziţionată de către concernul german ANZAG în cadrul unei tranzacţii estimate la 20-30 milioane de euro.

Gedeon Richter a preluat o unitate de producţie Armedica Târgu Mureş şi cinci companii de distribuţie. Cele mai mari au fost Dita şi PharmaFarm.

Ce ar putea urma

Biofarm este în negocieri avansate pentru preluarea unei fabrici de medicamente din Ungaria. De asemenea, printr-o companie mixtă româno-moldovenească, vrea să mai achiziţioneze o fabrică de profil în Ucraina.

Laropharm este în curs de finalizare a negocierilor de vânzare către Cosmopharm din Bulgaria. Valoarea aproximativă a tranzacţiei este de zece milioane de euro.

Montero este în negocieri de achiziţie a ADM Farm.

Polisano ar discuta cu Gedeon Richter, conform unor surse, despre o posibilă preluare.