Judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis cererea de intrare în insolvenţă depusă marţi de Mic.ro Retail, controlată prin intermediul grupului Mercadia de către miliardarul Dinu Patriciu. Din cererea depusă de debitoare reiese că datoriile companiei sunt estimate la circa 160 mil. euro, însă administratorul judiciar nu a avut acces la documentele contabile pentru a anunţa o valoare clară.
Judecătorii
„Din experienţa cu alte cazuri similare pot spune că există câteva variante care se reduc la infuzia de capital. Banii pot veni pe filiera acţionarului majoritar, prin atragerea unui investitor extern sau prin transformarea unei părţi din datoriile societăţii în acţiuni, cu acordul creditorilor. Pot exista şi combinaţii între aceste posibilităţi. Urmează ca în termen de două luni să se definitize tabelul preliminar al creanţelor şi să aibă loc prima adunare a creditorilor“, a declarat pentru Capital Ştefan Dumitru, partener al casei de insolvenţă RVA Insolvency.
Potrivit acestuia, greşeala pe care o fac majoritatea companiilor din România este că se uită la procedura insolvenţei abia în momentul în care au intrat în incapacitate de plată, cum este şi cazul Mic.ro, motiv pentru care, în circa 90% din cazuri se ajunge la faliment.
Dinu Patriciu, acţionarul majoritar al reţelei de retail, şi-a cerut marţi insolvenţa după ce pe masa judecătorilor se adunaseră teancuri de solicitări pentru începerea acestei proceduri. La începutul acestei luni, Dinu Patriciu a decis să intre în insolvenţă şi cu unităţile de retail MACRO şi miniMAX Discount, folosite în principal pentru alimentarea magazinelor de cartier Mic.ro. Cererea depusă pentru solicitarea insolvenţei MACRO şi miniMAX va fi analizată în 19 iunie.
Printre firmele care au cerut insolvenţa Mic.ro se numără Ţiriac Auto, compania de taximetre Meridian, Touring Europabus – aparţinând lui Dragoş Anastasiu şi Vel Pitar. În dosarul MACRO/miniMAX Discount, la Tribunalul Bucureşti sunt peste 40 de dosare în care foști parteneri de afaceri și furnizori vor să-și recupereze datoriile în instanță. Printre ei se numără Dorna Lactate, Cafea Fortuna, Dr. Oetker sau Romaqua Group (Borsec).
Citiţi şi