Judecătorii au decis în cazul Monicăi Macovei. Contestația depusă în cazul accidentului de la Constanța a fost respinsă

monica macovei

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Vești proaste la început de an pentru fostul ministru al Justiției Monica Macovei. Contestația depusă de aceasta în cazul accidentului rutier din județul Constanța, în care a lovit grav un motociclist, a fost respinsă.

Decizie definitivă în acest caz

Apelul fostului ministru Monica Macovei a fost respins ca fiind nefondat, decizia de astăzi fiind una definitivă. Astfel, procurorul de caz nu a făcut altceva decât să respecte prevederile Codului Penal, pentru că nu putea începe urmărirea penală în acest caz decât dacă victima depunea o plângere prealabilă.

Având în vedere că victima a stat mai bine de 2 luni în spital, n-a putut face acest lucru decât undeva în preajma sărbătorilor.

Acum, procurorul poate să înceapă urmărirea penală și cel mai probabil, în zilele următoare vor fi audiați, rând pe rând, fostul ministru al Justiției Monica Macovei, victima, dar și martorii implicați în accident, relatează Antena 3 CNN.

Cercetările au arătat că fostul ministru ar fi produs accidentul

Amintim că, fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a fost implicată într-un accident rutier în luna octombrie a anului trecut, în urma căruia un motociclist a fost rănit grav. Potrivit cercetărilor de la fața locului efectuate de către polițiști, s-a stabilit că de vină pentru producerea accidentului rutier ar fi chiar fostul ministru.

Aceasta ar fi intrat pe contrasens, încercând să taie curba, moment în care a lovit grav o motocicletă, pe drumul național care leagă Mangalia de stațiunea 2 Mai.

Bărbatul care se afla pe motocicletă a ajuns de urgență la Spitalul Județean Constanța, la Terapie Intensivă, cu răni grave.

Monica Macovei a susținut că este nevinovată

Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, la câteva ore după accident, fostul ministru susținea că nu este vinovată de producerea accidentului și că nu ar fi ajuns pe contrasens.

„Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a mașinii, moment in care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart.

Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul să își revină, de câteva ore încerc sa obțin informații despre starea lui”, se arată în mesajul de atunci al Monicăi Macovei.