Judecătorii CCR au respins sesizarea în legătură cu majorarea salariilor primarilor

CCR

CCR

Marți, 28 februarie, judecătorii CCR au respins sesizarea USR și Forța Dreptei privind majorarea salariilor primarilor. Parlamentarii celor două formațiuni politice au atacat legea pe motiv că ar prezenta mai multe vicii de constituționalitate.

„A fost respingerea criticilor de neconstituționalitate. În aceste condiții, consecința soluției adoptată de Curte constă în faptul că aplicarea modului de calcul pentru indemnizațiile primarilor și consilierilor locali este constituțională. Votul Curții a fost cu o mare majoritate.

Explicațiile oferite de președintele Curții Constituționale

Prin urmare, legea declarată constituțională, în mod procedural, e înaintată președintelui care urmează să fie înaintată președintelui României, care urmează să o promulge, evident în condițiile în care nu formulează solicitare de reexaminare”, a declarat președintele CCR, Marian Enache.

Totodată, Marian Enache a spus că nu era necesară fișa financiară pentru reactualizarea cheltuielilor.

„A doua critică s-a referit la nerespectarea termenilor regulamentari pentru depunerea amendamentelor. Această chestiune nu prezintă relevanță constituțională și Curtea a respins această critică pentru că nivelul de reglementare regulamentară este intern. Astfel, Curtea a dat soluție de respingere”, a adăugat președintele CCR.

Legea a fost adoptată în septembrie 2022 cu voturile PNL-PSD-UDMR. Conform actului normativ, salariile ar trebui să fie raportate la salariul minim din 2021, adică la 2.300 de lei, față de 2.080, atât cât era în anul 2019.

Astfel, salariul primarului general, cel mai mare din țară, crește cu 2.200 de lei. Salariul unui viceprimar sau al primarilor de sector, al președinților de consilii județene, al primarilor de municipii de județ crește cu 1.980 de lei, al vicepreședinților de consilii județene cu 1.760 de lei, în timp ce al unui primar de municipiu ajunge să fie mai mare cu 1.650 de lei.

USR și Forța Dreptei au atacat legea în toamna anului trecut

USR și Forța Dreptei au sesizat această lege în octombrie 2022, din cauză că ar avea mai multe vicii de constituționalitate.

„În România, regula este excepția de la regulă, dar PSD și PNL au grijă să nu spună acest lucru. Așa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepție după excepție, așa au făcut și cu majorările de salarii.

În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții publice și aleși locali.

Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici.

Așa cum i-am oprit la Curtea Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și acum”, declara Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.