Judeţul Covasna vrea să-şi consolideze poziţia de lider în topul celor mai mari producători de cartofi din România, iar până în anul 2022 să poată asigura peste 20% din necesarul de consum al populaţiei ţării, a declarat directorul Direcţiei Agricole Covasna, Konczei Csaba.
Acesta a menţionat că a iniţiat o serie de întâlniri cu principalii producători de cartofi din judeţ în scopul stabilirii unei strategii care să conducă la atingerea acestui obiectiv, menţionând, în context, că, la ora actual,ă producţia de cartofi a judeţului acoperă circa 10% din consumul naţional.
Konczei Csaba a mai spus că strategia vizează, în principal, dezvoltarea bazei de producţie, de depozitare şi de desfacere.
"Potrivit statisticilor, în România se consumă, în medie, circa 100 de kilograme de cartofi de persoană anual, iar dacă facem un calcul vedem că producţia noastră multianuală, care este în medie de 200.000 de tone, asigură cam 10% din consum (…) La ora actuală, suntem cel mai mare producător de cartofi din România, atât ca suprafaţă cultivată, cât şi cantitate recoltată şi am putea asigura 20-25%, pentru că piaţă există, dar pentru asta ne trebuie nişte obiective, ca, până în 2022, spre exemplu, să creştem baza de producţie, baza de depozitare şi baza de desfacere", a declarat Konczei Csaba, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, o măsură la fel de importantă în vederea atingerii acestui obiectiv este organizarea şi implicarea micilor producători de cartofi, care întâmpină greutăţi în valorificarea recoltei.
"Marii producători au avut contracte şi au reuşit să îşi vândă cartofii, iar acum se gândesc să cumpere de la producătorii mai mici, care au încă rezerve, la un preţ peste care vor trebui să pună spălare, ambalare ca să îi poată livra mai departe la hipermarketuri sau la export. Am vorbit săptămâna trecută cu câţiva dintre cei mai mari producători de cartofi din judeţ despre mai multe lucruri, inclusiv despre suplimentarea capacităţilor de depozitare, să vedem în perspectivă cât putem acoperi cu contracte şi dacă mai trebuie construite hale de depozitare, câte şi în ce zone", a mai spus Konczei Csaba.
Potrivit acestuia, în toamna anului trecut, cartofii vrac s-au vândut în judeţul Covasna cu 35-45 de bani kilogramul, iar anul acesta preţul nu a crescut foarte mult.
Unii producători, în special din zona Târgu Secuiesc, au avut contracte de export în Republica Moldova şi Ucraina, iar alţii au livrat hipermarketurilor din ţară la un preţ de circa 75 de bani kilogramul, care a inclus spălarea, calibrarea, ambalarea şi etichetarea cartofilor.