'Din numărul angajatorilor activi, 82,75% au un număr de salariaţi cuprins între 1 şi 10, 6,15% un număr de salariaţi de la 20 la 50 şi 3,40% un număr de peste 50 de salariaţi', se arată într-o statistică a ITM Sălaj prezentată, vineri, în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural.

Potrivit aceleiaşi surse, la ora actuală există în judeţ 4.825 angajatori activi.

'Este benefic faptul că avem unităţi, ideea este ca aceste unităţi să şi funcţioneze, să nu fie doar o statistică, iar faptul că se creează nişte locuri de muncă, chiar dacă sunt unităţi mici, este foarte bine. Pe de altă parte, în judeţele unde sunt unităţi foarte, foarte mari, cum sunt la noi cele două multinaţionale, Michelin şi Silcotub, iau acolo oameni şi e greu să crească societăţi foarte mari pe lângă aceste multinaţionale. Deşi sunt angajatori din Sălaj care au peste 1.000 de angajaţi. (…) Niciodată nu o să avem situaţia în care vor fi mai mulţi angajatori cu număr mare de salariaţi. Nici în lume nu e aşa. Sunt câteva firme mari, celelalte gravitează în jurul acestora şi mai sunt firmele ce prestează diverse servicii pentru populaţie', a explicat, pentru AGERPRES, economistul Alexandru Tamba, preşedintele Clubului Oamenilor de Afaceri 'Silvania' Zalău.

Acesta a subliniat însă faptul că firmele locale, cu număr mic de angajaţi, sunt cele care contribuie semnificativ la Produsul Intern Brut (PIB) şi ale ar trebui susţinute.

'Dar să ştiţi că firmele mici şi mijlocii dau peste 70% din PIB. În plus, la impozitul pe profit, impozitul pe venit, paradoxal, dau mai mult unităţile mici. De aia trebuie sprijinit capitalul românesc în primul rând. Nu vreau să fiu naţionalist, dar micile firme, cu doi-trei angajaţi dau la stat şi nu iau', a precizat sursa citată.

Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, efectivul de salariaţi la sfârşitul lunii martie 2016, în judeţul Sălaj, a fost de  47.449 persoane. Din total, 26.870 salariaţi respectiv 56,6% erau în servicii, 19.205 salariaţi (40,5%) în industrie şi construcţii şi 1374 salariaţi (2,9%) în agricultură, silvicultură şi pescuit.