Bursa de Valori Bucureşti a început astăzi tranzacţionarea cu acţiunile proprii. Deschiderea s-a realizat la un preţ de 30,6 lei, după care a urcat până la 33,9 lei pe acţiune.

Capitalizarea companiei a fost astfel apropiată de estimările anterioare, ridicându-se la circa 60 milioane euro. Titlurile BVB au evoluat în direcţia generală a pieţei, iar după creşterea de dimineaţă a urmat o scădere generală care a dus cotaţia până la 25 de lei la jumătatea zilei.

Interesul investitorilor pentru acţiunile BVB a fost de asemenea ridicat, rulajul din prima parte a şedinţei fiind de aproape 7 milioane lei, adică jumătate din totalul transferurilor realizate. Bursa de Valori s-a listat fără o ofertă publică iniţială, iar preşedintele BVB a anunţat că nu intenţionează să realizeze o majorare de capital în viitorul apropiat. La listare a participat şi şeful Bursei de la Sibiu, societate care s-a listat pe propria platformă la începutul anului, şi care a anunţat că o fuzionare între cele două burse este în continuare posibilă, chiar dacă nu în viitorul apropiat.