Jumătate dintre britanici ar susţine ieşirea ţării lor din Uniunea Europeană (UE) dacă ar trebui să voteze acum şi numai 36 % s-ar pronunţa împotriva acestei decizii, informează EFE pe baza unui sondaj difuzat duminică de firma de consultanţă Cambre y Lansons.
Opţiunea retragerii din UE este majoritară în rândul conservatorilor (58 % pentru şi 33 % contra), în timp ce susţinătorii Partidului Laburist sunt favorabili rămânerii în blocul comunitar (48 % sunt mulţumiţi cu situaţia actuală şi numai 36 % ar vota pentru ieşirea din UE).
Conform sondajului, britanicii apreciază unele aspecte legate de calitatea ţării lor de membru al UE, precum facilităţile pentru turism şi călătoriile de afaceri, dar au în vedere şi aspecte negative, ca de exemplu efectele imigraţiei. Dintre cei peste 2.000 de cetăţeni intervievaţi, 64 % sunt de părere că imigraţia are efecte negative asupra Marii Britanii.
Economia ar avea de câştigat dacă ţara ar ieşi din UE, sunt de părere 41 % dintre britanici, doar 22 % având o opinie contrară. Oamenii de afaceri sunt însă mult mai puţin eurosceptici, 47 % considerând că apartenenţa la UE este un fapt pozitiv.
Sondajul relevă, totodată, că doar 40 % dintre britanici spun că ţara lor este europeană, procentaj net diferit de cel din Germania (84 %), Polonia (70 %) şi Franţa (59 %), celelalte state în care s-a realizat acelaşi sondaj.
În general. locuitorii acestor ţări estimează că o retragere a Marii Britanii din UE nu ar avea consecinţe majore asupra ţărilor lor, iar o cincime dintre ei cred că ar avea de câştigat într-o asemenea situaţie.
SURSA: Agerpres