Imaginea diferă față de orașele mari, unde mai puțin de 30% dintre cumpărători vizitează frecvent mallurile pentru achiziții de haine, dar și față de orașele sub 200.000 de locuitori, unde locurile dedicate unor astfel de cumpărături sunt fie magazinele de profil situate la stradă, fie piețele/tarabele cu îmbrăcăminte.
Mallurile excelează și la capitolul frecvență de cumpărare. Peste 70% dintre cei care își iau haine minim o dată la 3 luni fac achiziția la mall, în timp ce din magazinele stradale de profil doar 50% dintre respondenți cumpără atât de des.
“Cumpărători frecvenți sunt și cei care fac achiziția obiectelor de vestimentație online, însă vânzările online de articole de îmbrăcăminte sunt mult mai bine reprezentate în București față de restul țării – 11% din bucureșteni afirmă că își cumpără des haine din online, față de doar 5% în restul țării”, afirmă Iulia Pencea, Group Account Manager GfK România.
Outlet-urile se numără și ele printre canalele foarte des accesate de către bucureșteni – un sfert dintre ei spun că își cumpără frecvent haine de la outlet-urile care comercializează branduri faimoase.
Promoţiile au mare succes: o treime dintre cei intervievați susține că așteaptă perioada promoțiilor pentru a-și cumpăra articole vestimentare.
Cât investesc românii în haine
Întrebaţi despre suma pe care au cheltuit-o pe îmbrăcăminte sau încălțăminte în ultima lună, peste 15% dintre românii din urban au declarat că au cheltuit peste 200 lei, media fiind ridicată de către bucureșteni – 22% dintre ei au facut achiziții care depășesc această valoare în luna precedentă.
Pentru un sfert dintre români cumpărăturile de haine au loc o dată la 2-3 luni, grupele de vârstă care cumpără cel mai des, uneori chiar mai des de o dată pe lună, fiind cei între 18 și 34 de ani.
Mărcile cunoscute sunt prima opțiune cand este vorba de împrospătarea garderobei, atât pentru cei foarte tineri, dar și pentru cei de vârstă medie, peste 50% spunând că preferă să își cumpere produse ale marilor lanțuri de branduri.
H&M conduce în topul celor mai frecventate magazine de brand, la nivel național, dar și în capitală. Celelalte magazine de profil care conduc în topul preferințelor (cel mai frecvent vizitate) în orașele mari și în București sunt: Kenvelo, Zara, C&A, Bershka, Pull&Bear, New Yorker, Stradivarius, Mango şi Koton
Studiul a fost realizat de GfK România pe un eşantion de 1000 de respondenţi din toată țara, cu vârsta de peste 15 ani. Metoda folosită este cea a interviurilor față în față.