În administraţia publică centrală lucrează jumătate dintre bugetari, iar cei mai puţini sunt angajaţi sunt în spitale şi universităţi. Jumătate dintre angajaţi sunt plătiţi cu maximum 1.500 lei, în timp ce peste 5.600 de bugetari primesc peste 8.000 lei lunar.
Aproape jumătate dintre angajaţii din sectorul bugetar lucrează în administraţia publică centrală, în principal în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat, iar cele mai puţine posturi sunt ocupate în sistemul de sănătate şi universităţi, conform unui document al Ministerului Finanţelor.
Conform datelor centralizate în luna martie, numărul total de posturi ocupate în sectorul bugetar se ridică la 1.360.376 persoane, dintre care 674.051 în administraţia publică centrală şi 686.325 în administraţia locală.
Totalul angajaţilor din instituţii finanţate integral de la bugetul de stat este de 345.681 persoane.
Jumătate dintre bugetari primesc sub 1.500 lei lunar, iar 5.600 angajaţi primesc peste 8.000 lei
Aproape jumătate dintre bugetarii care lucrează în administraţia publică, învăţământ şi sănătate, reprezentând 454.805 angajaţi, sunt plătiţi lunar cu până la 1.500 lei, în timp ce salariile între 4.000 lei şi peste 8.000 lei sunt împărţite între 54.315 persoane, reprezentând 5,72% din total.
Cifrele rezultă dintr-un document al Ministerului Finanţelor privind repartizarea salariaţilor pe grupe de salarii brute realizate în octombrie 2009. Potrivit documentului, din totalul 949.818 angajaţi în administraţie, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, un număr de 17.878 angajaţi (reprezentând 1,88% din total) sunt plătiţi la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, în timp ce 82.304 angajaţi (8,67%) depăşesc cu puţin salariul de bază minim de 750 lei din sectorul bugetar.
Acestora li se adaugă 135.014 bugetari (14,21%) remuneraţi cu salarii cuprinse între 751 lei şi 1.000 lei şi 219.609 angajaţi (23,12%) plătiţi cu salarii cuprinse între 1.001 lei şi 1.500 lei.
Astfel, numărul total al bugetarilor care încasează lunar salarii ce nu depăşesc 1.500 lei se ridică la 454.805 persoane (47,8% din total).
Cu salarii care pornesc de la 4.001 lei şi depăşesc 8.000 lei sunt plătiţi un număr total de 54.315 bugetari (5,72% din total), dintre care 5.610 angajaţi (0,59%) primesc peste 8.000 lei.
Printre cei mai bine plătiţi bugetari se află 2.296 angajaţi din administraţia publică (0,70%), 1.954 cadre didactice din învăţământ (0,60%) şi 1.360 persoane din sistemul de sănătate şi asistenţă socială (0,42%).
În luna octombrie, pentru care a fost efectuată analiza, salariul minim pe economie a fost de 600 lei, iar salariul mediu brut de bază s-a ridicat la 1.491 lei.
Salariul mediu brut realizat cuprinde, pe lângă salariul de bază, şi o parte variabilă compusă din sporuri şi prime acordate ca procentaj din salariu sau ca sumă fixă.