Licitaţia de Avangardă şi Expresionism şi „Epoca de Aur” oferă numeroase loturi cu valori accesibile. Astfel, aproximativ jumătate dintre operele Licitaţiei de Avangardă şi Expresionism au valori situate sub 1.000 euro.
Printre acestea se numără lucrări de grafică realizate de autori renumiţi, precum „Iluminatorul” de Victor Brauner (gravură cu acul, 16,5 x 11,5 cm, estimată 600 – 900 euro), „Compoziţie cu personaj feminin” de Jules Perahim (laviu pe hârtie, 56 x 76 cm / 600 – 900 euro) sau „Toamnă” de Marcel Iancu (cromolitografie, 43 x 55,5 cm / 400 – 800 euro).
Printre vedetele avangardiste se remarcă opera „Construcţie umană” de Max Herman Maxy (ulei pe carton, 69 x 48 cm / 15.000 – 25.000 euro). Pictura datează din 1926 şi a fost prezentată publicului în repetate rânduri, atât în expoziţii dedicate creaţiei lui Maxy, cât şi în reproduceri apărute în cataloage, reviste şi monografii, de-a lungul a aproape cinci decenii.
Aceeaşi licitaţie oferă şi alte opere rare precum: desenul „Pupăza cu moţ” de Constantin Brâncuşi, „Compoziţie geometrică” de Marcel Iancu (colaj de metal pe placaj, 50 x 35 cm / 3.000 – 6.000 euro), „Nud dormind” de Corneliu Baba (ulei pe pânză, 60 x 80 cm / 18.000 – 28.000 euro), „Pierrot şi Colombina” de Iosif Iser (ulei pe carton, 41,5 x 33 cm / 14.000 – 24.000 euro), „Regele şi regina” de Jules Perahim (ulei pe placaj, 93 x 117 cm / 15.000 – 25.000 euro).
Cele mai multe dintre loturile „Epocii de Aur” au preţuri de pornire foarte mici. Astfel, o treime dintre acestea pornesc de la 25 şi 100 euro, pe când o altă treime este compusă din loturi cu preţuri de pornire de la 100 la 300 euro.
Jumătate dintre operele Licitaţiei de Avangardă şi Expresionism au valori sub 1.000 euro
24 ianuarie 2012, 11:19
Ultima modificare în 24 ianuarie 2012, 13:19
Opere realizate de avangardişti români de circulaţie internaţională, piese de artă decorativă şi alte obiecte de colecție care au aparţinut cuplului Ceauşescu sau datează din perioada regimului comunist sunt scoase la licitație de Casa Artmark joi, 26 ianuarie.
Etichete: licitatie deschisa
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook