Jumătate din populaţia SUA deţine numai 1,1% din bogăţia naţională, potrrivit unui raport al Centrului de Cercetări al Congresului american (CRS), document ce evidenţiază creşterea inegalităţilor din această ţară în ultimii 15 ani, relatează AFP.
Datele raportului, care prezintă situaţia din anul 2010, arată o degradare semnificativă a condiţiei materiale pentru jumătate dintre americani. Astfel, în anul 2001 ei posedau 2,8% din averea naţională, procent care a coborât uşor la 2,5% în anul 2007, ulterior scăderea devenind abruptă. Procentul averii naţionale deţinute de jumătate dintre americani a înregistrat un vârf în anul 1995, cu un procent de 3,6%
Documentul confirmă că, începând cu anul 2001, când George Bush jr. a preluat funcţia de preşedinte, populaţia cea mai înstărită nu a încetat să se îmbogăţească. În anul 2010, un procent de 1% dintre americanii cei mai bogaţi deţineau 34,5% din averea ţării, faţă de 32,7% în anul 2010. De asemenea, tot la nivelul anului 2010, cei 10% dintre americanii cei mai bogaţi însumau împreună 74,5% din bogăţia naţională.
Recesiunea dintre anii 2007-2009 şi criza economică au contribuit la creşterea decalajelor sociale. Potrivit ultimului raport al Biroului american pentru recenzarea salariilor şi nivelului de sărăcie (publicat anul trecut în luna septembrie), procentul celor care trăiesc sub pragul se sărăcie a fost de 15,1% în anul 2010, cel mai ridicat din anul 1993.
Actualul preşedinte democrat Barack Obama, care încearcă să obţină un al doilea mandat la Casa Albă, încearcă de doi ani să elimine avantajele fiscale acordate de republicanul George Bush celor mai înstăriţi, dar nu reuşeşte să-şi pună iniţiativa în practică pentru că nu dispune de majoritate în ambele camere ale Congresului.