Ungaria, Cehia, Slovacia şi România şi-au exprimat opoziţia faţă de decizia din luna septembrie a Uniunii Europene potrivit căreia fiecare ţară membră trebui să-şi asume partea care îi revine din cei 120.000 de refugiaţi din Orientul Mijlociu. 

Fără a identifica ţinte potenţiale, Juncker a apreciat că 'ar trebui să ne întrebăm dacă nu poate fi oprită furnizarea de fonduri europene via bugetul european dacă un stat membru nu se ridică la înălţimea responsabilităţilor sale', a declarat preşedintele Comisiei Europene la o conferinţă bancară organizată la Frankfurt. Juncker a apreciat că unele state membre din Estul Europei au uitat ajutorul de care au beneficiat societăţile lor după căderea comunismului. 

Din totalul de 6.351 de refugiaţi pe care vrea să îi aloce Comisia Europeană, Guvernul român a decis preluarea prin relocare a unui număr de 1.705 refugiaţi din Italia şi Grecia şi 80 din afara Uniunii Europene, în total 1.785 de persoane.

 AGERPRES