Criza nu este doar una de lichiditate, ar fi simplu atunci; e o criză mult mai profundă, de sistem. A mai trecut o săptămână! Marginile crizei tot nu se văd. Cert este doar că a „coborât“ din bănci în ceea ce se cheamă economia reală. Chiar şi în România începe să se vorbească tot mai des despre şomeri, despre slujbe care se vor pierde. Creditarea s-a întrerupt abrupt. Sub diferite pretexte, băncile nu mai vor să se despartă de niciun bănuţ; n-ar vrea să m
Criza nu este doar una de lichiditate, ar fi simplu atunci; e o criză mult mai profundă, de sistem.
A mai trecut o săptămână! Marginile crizei tot nu se văd. Cert este doar că a „coborât“ din bănci în ceea ce se cheamă economia reală. Chiar şi în România începe să se vorbească tot mai des despre şomeri, despre slujbe care se vor pierde. Creditarea s-a întrerupt abrupt. Sub diferite pretexte, băncile nu mai vor să se despartă de niciun bănuţ; n-ar vrea să mai continue nici finanţarea proiectelor deja începute, deşi această atitudine poate produce daune chiar băncii. Fără credite şi fără investitori străini, imobiliarele se ieftinesc accelerat. Programe anticriză, programe anticriză vrem, strigă sindicalişti, ziarişti şi oameni politici! Numai că un astfel de program nu este ca un descåntec – îl rostim şi gata, a trecut durerea.
Deocamdată, nu e clar dacă toţi vorbim despre aceeaşi criză; mai mult de jumătate dintre romåni, potrivit unui sondaj, cred că ştirile despre recesiune sunt poveşti.
Ceilalţi, probabil, au despre criză imaginea care exista înainte de 1990: criza ar însemna lipsă de alimente sau måncare scumpă, aşa că fiecare aplică propriul program anticriză şi ia cu asalt supermarketul pentru a-şi face provizii, mai ales că nici Crăciunul nu-i aşa departe.
Pe alte meleaguri, americanii schimbă foaia pe ici, pe colo; după ce au cheltuit o bună parte din cele 700 de miliarde de dolari pentru a cumpăra aşa-numitele active toxice, au constatat că, de fapt, băncile sunt la fel de reticente în a acorda credite şi în consecinţă caută alte modalităţi de a lubrifia mecanismul economic.
Aşadar, nu e de ajuns să anunţi un program anticriză şi nu e de ajuns să aloci nişte sute de miliarde, criza asta e mai complicată. Fondurile alocate de diverse guverne pentru combaterea crizei ridică şi o altă problemă: cine va beneficia de aceste sume? E foarte clar că nu vor fi bani pentru toţi cei care vor avea nevoie; şi, atunci, de ce va primi ajutor banca X şi nu banca Y? Indiferent că va fi vorba de întreprinderi mici şi mijlocii sau de companii din industria auto, întrebările se vor pune în mod similar.
La noi deja apar primele semne că sub pretextul crizei vor fi ajutaţi nişte băieţi deştepţi din companii de stat sau private. Dar o simplă injecţie de bani, acordaţi pe språnceană sau pe criterii obiective, nu rezolvă automat problemele. Criza nu este doar una de lichiditate, ar fi simplu atunci; e o criză mult mai profundă, de sistem, de mentalitate a consumatorului şi, în consecinţă, ea nu va fi rezolvată doar prin alocarea unor bani de la buget. Romånul, aşa cum arată sondajul amintit, nu vrea încă să ştie de criză: vine Crăciunul, tăiem porcul, n-avem timp de crize de-astea…