Justiția din SUA le dă dreptate fraților Micula. O curte federală a respins cererea statului român

Frații Micula

SURSĂ FOTO: X

Justiția din Statele Unite le dă dreptate afaceriștilor Ioan Micula și Viorel Micula. O curte federală de apel a respins cererea statului român de punere în aplicare a deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Afaceriștii Ioan şi Viorel Micula au câştigat încă o luptă împotriva statului român. Justiția din Statele Unite le-a dat dreptate celor doi frați, după ce o curte federală de apel a respins cererea României de punere în aplicare a deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Justiția din SUA le dă dreptate afaceriștilor Ioan şi Viorel Micula

Amintim că disputa este una de lungă durată. Tribunalul Arbitral de la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington a decis, în 2013, că autoritățile de la București trebuie să le plătească celor doi despăgubiri de peste 356 de milioane de dolari, plus dobânzi.

Verdictul a venit după retragerea, în 2005, a unei scheme de încurajare a investiţiilor prin facilităţi fiscale, cu patru ani înainte de expirarea acesteia, prevăzută pentru 2009.

Astfel, statul român le-a plătit celor 2 antreprenori, în 2019, peste 912 milioane lei, respectiv circa 215 milioane dolari.

Au mai rămas de achitat mai mult de 140 milioane dolari, plus dobânzi.

Totuși, Comisia Europeană a considerat că plata acestor despăgubiri de către România reprezintă ajutor de stat ilegal din perspectiva legislaţiei UE.

Astfel, interzis achitarea acestora, poziţie confirmată ulterior, în urmă cu 2 ani, de către CJUE. Statului român i s-a ordonat şi recuperarea sumelor plătite deja.

Investitorii au deschis mai multe procese, în diferite jurisdicţii

În urma verdictului european, investitorii au deschis mai multe procese, în diferite jurisdicţii, inclusiv în SUA. Ei doresc punerea completă în executare a deciziei ICSID din 2013.

La procesele din SUA, România a încercat să argumenteze că tribunalele americane nu sunt îndreptăţite să judece speţa.

Reprezentativii statului român argumentau că Tratatul bilateral de protejare reciprocă a investiţiilor dintre România şi Suedia a fost declarat invalid din perspectiva legislaţiei UE.

Judecătorii americani au respins argumentul prezentat de reprezentativii statului român

Totuși, judecătorii americani au respins argumentul respectiv. Ei au subliniat că disputa cu fraţii Micula datează din 2005. La momentul respectiv, România nu era încă membră a Uniunii Europene.

Astfel, nu i se aplicau normele UE. Poziția a fost reconfirmată recent de o curte federală de apel.

„Instanța districtuală a respins moțiunea României pentru scutire în conformitate cu Regula federală de procedură civilă 60(b) pe motiv că legislația UE a fost inaplicabilă, deoarece litigiul a precedat aderarea României la UE în 2007 și nici o decizie a UE pe care România se bazează retroactiv a făcut ca acordul de arbitraj să fie nul atunci când a aderat la UE. Din următoarele motive, instanța confirmă respingerea cererii”, arată decizia curții federale de apel.