Justiţia europeană arată că pacienţii incluşi în sistemul de asigurări de sănătate din Germania trebuie să plătească din propriile buzunare o parte din preţul medicamentelor.

Pe de altă parte, o organizaţie nonguvernamentală şi-a unit forţele cu o companie farmaceutică olandeză care livrează medicamente prin poştă pentru a le oferi pacienţilor germani medicamente la preţuri mai mici. Acest lucru a fost contestat de o organizaţie de lobby a sectorului farmaceutic german şi în cele din urmă cazul a ajuns la CJUE. 

CJUE a decis că sistemul german de fixare a preţurilor pentru medicamentele eliberată pe bază de reţetă "constituie o restricţionare nejustificată a liberei circulaţii a bunurilor" deoarece ar putea restricţiona accesul pe piaţa germană a furnizorilor din alte state membre. 

Germania are reguli stricte cu privire la preţul medicamentelor precum şi cu privire la marjele pentru medicamentele pe bază de reţetă pentru a se asigura că micile farmacii nu sunt scoase de pe piaţă de marii rivali, astfel că medicamentele esenţiale sunt disponibile pe întreg teritoriul naţional, chiar şi în zonele rurale. 

În schimb, în decizia de miercuri, judecătorii de la CJUE au respins argumentul că preţurile fixe asigură o mai bună distribuţie geografică a farmaciilor. Dimpotrivă, susţin ei, acordarea permisiunii farmaciştilor să-şi fixeze propriile preţuri le-ar permite să perceapă un preţ mai mare pentru înfiinţarea unei farmacii în zonele îndepărtate. De asemenea, eliminarea sistemului preţurilor fixe ar putea duce la costuri mai mici pentru pacienţi şi ar încuraja farmaciile să concureze între ele pentru servicii. 

Piaţa farmaceutică din Germania este una fragmentată în condiţiile în care dreptul de proprietate al unei farmacii este acordat numai persoanelor autorizate să elibereze medicamente iar numărul de farmacii pentru fiecare lanţ este limitat la patru.

AGERPRES