Atât cifra de afaceri, cât și profitul brut înainte de taxe au crescut față de anul financiar precedent, urmând trendul pozitiv pe care compania scandinavă l-a avut până acum în România, ceea ce face ca anul 2019 să fie anul cu cele mai bune rezultate pentru JYSK de la intrarea pe piața românească.
2019 în cifre
Cifra de afaceri de 582 milioane lei reprezintă o creștere de 20,5% față de anul trecut, iar profitul brut înainte de taxe de 75,6 milioane lei reprezintă o creștere cu 12,8% față de anul financiar precedent.
Numărul total de bonuri a crescut cu 12,6% față de anul precedent, ceea ce înseamnă peste 4 milioane de bonuri.
În 2019, JYSK România a inaugurat 15 magazine noi, extinzându-se în orașe precum Huși, Titu, Orăștie, Onești, Vălenii de Munte, Slobozia și Mioveni.
“Rezultatele pozitive din anul financiar 2019 se datorează atât creșterii vânzărilor pentru magazinele comparabile, cât și noilor magazine deschise. În ceea ce privește produsele, cele mai mari vânzări au fost generate de mobilierul de interior, urmate de saltele, plăpumi și perne și articole pentru grădină. Din categoria de mobilier de interior, cele mai mari vânzări s-au înregistrat la dulapuri, iar cea mai mare creștere la biblioteci și etajere. Ne bucurăm că și anul acesta clienții au ales JYSK și au făcut-o chiar în număr mai mare față de anii precedenți. Ne adaptăm permanent sortimentul la noile trenduri, aducem constant produse noi, cu design modern, scandinav, și credem că acest lucru este important pentru clienți”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.
O altă reușită a anului financiar a fost câștigarea titlului de Best Employer, un premiu , acordat de AON care atestă faptul că angajații JYSK România se simt implicați, motivați și mulțumiți la serviciu.
Investiții și rezultate la nivel internațional
Rezultatele grupului la nivel internațional urmează același trend pozitiv. Compania a avut investiții majore în anul 2019, iar în aceste condiții cifra de afaceri a grupului
JYSK a crescut cu 6.3% anul acesta și a ajuns la 3.794 miliarde euro, în timp ce profitul brut înainte de taxe în anul 2019 a fost de 436 milioane euro.
“Anul acesta am făcut investiții semnificative. În zona IT și digitalizare am investit masiv pentru a ne asigura că JYSK se numără printre cei mai buni atunci când vine vorba de cumpărăturile online. Apoi, am inaugurat centrul de distribuție din Bozhurishte, Bulgaria, am inaugurat un număr record de magazine în toată lumea și am intrat pe piața din Irlanda”, a declarat Jan Bøgh, CEO JYSK.
Schimbări și provocări
La nivel de grup, anul 2019 a fost unul plin de evenimente pentru JYSK. Compania a aniversat 40 de ani de la înființare și, cu această ocazie, s-a extins pe o piață nouă, Irlanda devenind cea de-a 52-a țară de pe harta JYSK.
Tot anul acesta am decis să unim în cadrul aceleiași companii cele două entități de business, JYSK Nordic și DÄNISCHES BETTENLAGER. Ambele făceau parte din Lars Larsen Group, dar funcționau ca afaceri separate. Acum vor avea același management, aceleași sisteme de lucru și aceeași identitate.
2019 a fost și anul în care angajații JYSK și-au luat adio de la fondatorul companiei, Lars Larsen, care s-a stins din viață în luna august, la vârsta de 71 de ani.
“Noul nostru Președinte al board-ului, Jacob Brunsborg (n.r. fiul lui Lars Larsen) face parte de mulți ani din procesul decizional al companiei JYSK. De aceea, dispariția lui Lars Larsen nu înseamnă că vom face schimbări sau că ne vom încetini extinderea în viitor” spune Jan Bøgh.
Rezultate în România pentru anul financiar 2019
- Cifra de afaceri: 582 milioane lei (anul financiar s-a încheiat la data de 31.08.2019)
- Creștere față de anul financiar 2018: 20,5 %
- Profit brut înainte de taxe: 75,6 milioane lei
- Creștere față de anul financiar 2018: 12,8 %
Despre activitatea JYSK în România
- JYSK a inaugurat primul magazin în România în 2007, acum 12 ani
- În anul financiar 2019 JYSK a deschis 15 magazine noi în România
- JYSK are în prezent 80 de magazine în România și peste 860 de angajați