Unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă, Jysk România, și-a propus să deschidă anul acesta 15 magazine noi la nivel local, potrivit Iraidei Paiuc, Sales&Marketing Manager Romania&Bulgaria.
Următoarele două deschideri sunt programate în aceasta lună la Curtea de Argeș și Bistrița.
„Pentru acest an, Jysk estimează o evoluție pozitiva a cifrei de afaceri. Această evoluție se va datora atât creșterii numărului de magazine, cât si creșterii cifrei de afaceri pentru magazinele vechi”, spune Iraida Paiuc.
În anul financiar care s-a încheiat la 31.08.2017, afacerile în România au fost de 363 milioane de lei, în creștere ci 63% față de anul anterior, iar profitul de 54 milioane de lei, cu 97% mai mult.
De curând, compania a lansat o nouă colecție, care include atât un set modular (Bastrup), cu design minimalist și versatil, care poate fi configurat în funcție de spațiul disponibil sau numărul de invitați, cât și mobilier creat special pentru casa de vacanță, în stil rustic și confortabil (Falkenberg). Vedeta colecțiilor de exterior din anii trecuți, setul Vebbestrup, se regăsește și în noul catalog, iar acum este disponibilă nu numai varianta în culoarea natur, ci și pe negru.
JYSK este unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa, cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde de euro. Grupul desfășoară operațiuni în 41 de țări, prin peste 2400 de magazine, majoritatea în țări europene, și numără un total de aproape 20.000 de angajați.