Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a lăudat România. Declarația a venit după ce aceasta a vorbit despre cât de pregătite sunt statele membre ale UE să treacă cu bine peste această iarnă, în contextul limitării dependenței de gazul rusesc.

Comisarul european Kadri Simson a lăudat România

Oficialul din UE a explicat că trebuie să rămânem vigilenți, chiar dacă iarna aceasta nu va fi la fel de grea precum iarna trecută. Kadri Simson susține că în 2021 a fost observată „cea mai mare adâncire a crizei energetice din anii ’70 încoace”.

Totodată, aceasta a spus că „eram prea dependenți, periculos de dependenți de importurile din Rusia”. Mai precis, 40% din gazele naturale care erau consumate în Europa proveneau din Rusia.

„Chiar dacă iarna aceasta nu va fi la fel de grea precum iarna trecută, trebuie să rămânem vigilenți, pentru că am văzut în 2021 cea mai mare adâncire a crizei energetice din anii ’70 încoace și a fost o criză energetică artificial creată, deoarece Rusia a avut un impact puternic pe piețele energetice.

Eram prea dependenți, periculos de dependenți de importurile din Rusia. 40% din gazele naturale care erau consumate în Europa proveneau din Rusia. Din momentul în care au început să manipuleze volumele, au lovit piața și au creat multe incertitudini.

Bineînțeles că atunci când există un dezechilibru între cerere și ofertă, prețurile cresc, iar anul trecut am avut un record al prețurilor. Astfel, am adoptat o listă lungă de măsuri de urgență și pot spune că în luna decembrie a acestui an, depozitele subterane de gaz sunt pline, prețurile au scăzut și am reușit să limităm, pas cu pas, cantitatea de gaz rusesc de pe piața noastră”, a declarat comisarul pentru Antena 3.

Europa a pregătit mai multe măsuri în cazul unei ierni friguroase

Ulterior, aceasta a spus și că Europa a pregătit mai multe măsuri în cazul unei ierni friguroase. Astfel, au fost prelungite cu încă un an măsurile de urgență. Potrivit oficialului, cel mai important este acordul conform căruia, dacă un stat membru va fi afectat, vecinii mai apropiați sau mai îndepărtați vor sprijini această țară.

„Am făcut analize și pentru ce se poate întâmpla în această iarnă și sunt unele componente de risc puternic. De exemplu, dacă va fi o iarnă extrem de friguroasă sau dacă se va întâmpla ceva cu producătorii internaționali de gaze naturale, sau dacă va avea loc vreun alt act de sabotaj împotriva infrastructurii noastre, atunci ne-am putea confrunta cu dificultăți.

Pentru a evita o astfel de situație, am decis să prelungim cu încă un an măsurile noastre de urgență și cred că cel mai important este acordul dintre statele noastre membre, conform căruia, dacă un stat membru va fi afectat, vecinii mai apropiați sau mai îndepărtați vor sprijini această țară”, a mai spus comisarul european.

Kadri Simson a mulțumit României pentru eforturile făcute în acest an

Aceasta a mulțumit apoi României pentru eforturile făcute în acest an. Kadri Simson a lăudat ţara noastră pentru că a redus la zero dependenţa faţă de gazul şi petrolul rusesc. Oficialul a vorbit și despre rolul extrem de important jucat de România în sprijinirea Republicii Moldova.

Mai precis, aceasta a transmis un mare „mulțumesc”, deoarece „România a jucat un rol foarte important în ultimul an”. Potrivit oficialului, ar fi fost aproape imposibil pentru Republica Moldova să treacă de iarna trecută fără un sprijin puternic din partea Uniunii Europene, iar România „a jucat un rol-cheie”.

„Noi evaluăm planurile fiecărui stat membru și abordăm sectorul energetic dintr-un punct de vedere tehnologic neutru, așa că laud foarte mult faptul că România nu este atât de dependentă de Rusia cum sunt alte țări din regiune și este un exemplu minunat faptul că centrala nucleară românească nu a folosit combustibil rusesc”, a afirmat comisarul Kadri Simson.