Producătorul de plăci ceramice Kai Group, deţinut de fondul de investiţii Advent International, vizează pentru primul an de activitate pe piaţa românească o cifră de afaceri de 8-10 milioane euro şi o cotă de piaţă de 15%, şi nu exclude, în viitorul apropiat, construcţia unei fabrici în România.

Grupul, care deţine două fabrici de producţie de plăci ceramice în Bulgaria, a intrat pe piaţa românească în primăvara acestui an şi, iniţial, va fi furnizor pe piaţa românească.

„Intrarea noastră pe piaţa locală s-a petrecut într-un moment mai puţin favorabil şi, cu toate acestea, am reuşit să impunem produse noi pe o piaţă care deja se confrunta cu problema stocurilor”, a declarat Cătălin Rotaru, director pentru România al grupului Kai.

Produsele realizate la fabricile din Bulgaria, cu o capacitate totală de 18,3 milioane metri pătraţi de plăci ceramice pe an, sunt furnizate în România printr-o reţea de distribuitori naţionali şi prin intermediul magazinelor de bricolaj Baumax, Praktiker şi Bricostore.

Fabrică în România

„În urmă cu un an şi jumătate, la nivelul conducerii, se vorbea de construcţia unei fabrici de plăci ceramice în România, dar din cauza crizei s-a renunţat la această idee. În viitorul apropiat însă cred că se va discuta din nou această idee, care va fi propusă conducerii. Fabricile din Bulgaria lucrează aproape la capacitatea maximă şi pentru a creşte capacitatea, cel mai probabil, va trebui să mai construim o fabrică în afara Bulgariei”, a declarat directorul executiv al grupului Kai, Spas Shopov.

El a menţionat că investiţia minimă pentru o astfel de capacitate de producţie este de minim 20 milioane euro, în primă fază.

Până la construcţia unei fabrici în România, grupul are în vedere dezvoltarea unui depozit în Bucureşti, pentru a asigura furnizarea mai rapidă a produselor.

„Deocamdată, căutăm un spaţiu pentru a-l închiria şi după aceea vrem să căutăm un loc pentru a construi proiectul nostru. Avem intenţii serioase pentru piaţa românească”, a adăugat Shopov.

Piaţa plăcilor ceramice în scădere cu 30%

Potrivit datelor prezentate de companie, piaţa românească de plăci ceramice avea o valoare de 300 milioane euro anul trecut, pentru acest an fiind estimată o scădere cu 20-30%, la 210-240 milioane euro. Scăderea este mai mare valoric, dar cantitativ piaţa ar putea să aibă o creştere, având în vedere din cauza crizei consumatorii au cumpărat mai mult produse economice, cu preţuri mai mici.

Produsele economice reprezintă, potrivit Kai Group, 50% din piaţă şi au preţuri de retail de 15-25 lei/metrul pătrat. Segmentul mediu pe care grupul doreşte să se poziţioneze în România reprezintă 30-35% din piaţă, preţurile de vânzare fiind de 25-70 lei/metrul pătrat. Segmentul Premium este reprezentat de doar 10% din piaţă.

Obiectiv: cotă de piaţă de 25%

În 2010, Kai Group şi-a propus atingerea unei cote de piaţă de 25% din piaţă. În prezent, piaţa este acoperită în proporţie de 75% de importuri şi 25% din producţie internă.

Atingerea obiectivelor companiei în ceea ce priveşte piaţa românească se bazează pe portofoliul de produse, care acoperă toate dimensiunile şi specificaţiile tehnice, localizarea fabricilor, care oferă posibilitatea livrării produselor în termen foarte scurt, şi preţurile produselor.

Kai Group este deţinut din 2007, în proporţie de 70% de fondul american de investiţii Advent International. La nivel de grup, compania a avut în 2008 o cifră de afaceri de 50 milioane euro, iar pentru acest an estimează un nivel apropiat celui de anul trecut.

Centrele de producţie ale grupului din Bulgaria sunt situate la 140 kilometri de Bucureşti, în localităţile Isperih şi Shumen, şi exportă peste 50% din producţie pe 19 pieţe europene.

Principalul competitor al companiei este grupul austriac Lasselsberger, care deţine Sanex Cluj-Napoca.

SURSA: Mediafax