Kamala Harris, comparată cu Kovesi. CTP: Cale de mijloc nu mai există

Cristian Tudor Popescu, CTP

SURSA FOTO: Dreamstime

Cristian Tudor Popescu (CTP) a comentat situația actuală din Statele Unite ale Americii (SUA), după ce președintele Joe Biden a anunțat că se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. În mesajul publicat pe rețelele de socializare, gazetarul spune că SUA trebuie să facă față unor provocări majore.

Kamala Harris, asemuită cu Kovesi

Cristian Tudor Popescu a comentat recent decizia președintelui Joe Biden de a o susține pe vicepreședintele Kamala Harris pentru alegerile prezidențiale, considerând-o ”cea mai mare provocare din istoria Americii”. Într-un mesaj publicat pe Facebook, gazetarul a trasat paralele între Kamala Harris și Laura Codruța Kovesi, fostul procuror-șef al DNA.

Gazetarul a subliniat originea diversă a lui Kamala Harris:

  • mama sa este de origine indiană
  • tatăl jamaican
  • soțul evreu

Această diversitate rasială și culturală este văzută ca un simbol al Americii moderne, un amestec care reflectă schimbările demografice și sociale ale țării.

CTP descrie această diversitate ca fiind atât un punct forte, cât și o provocare majoră.

El argumentează că America se confruntă cu o alegere fără precedent, comparând cele două opțiuni politice:

  • Donald Trump
  • Kamala Harris

În opinia sa, contrastul dintre cei doi este extrem, Trump fiind caracterizat drept un ”misogin curvar, antiimigranți, antiavort, antijustiție, antidemocrație, proviolență și prominciună, infractor judecat și condamnat”. Asta în timp ce Harris este văzută ca o ”fiică de imigranți, victimă a segregației rasiale, un om al legii, militantă pentru drepturile minorităților”.

„Trump – Harris, alegeri fără plasă de siguranță

Doamna Kamala Harris, vicepreședintele ales, este o femeie de origine asiatică, după mama indiancă, tatăl este negru din Jamaica, iar ea este femeie și căsătorită cu un evreu. Iată ce mix rasial și cultural reprezintă. Aș spune, vă rog să vă țineți respirația, că doamna Kamala Harris este un fel de Laura Codruța Kovesi a Americii” – spuneam în noiembrie 2020, la Digi 24, despre fostul procuror general al Californiei, acum candidatul democrat cu cele mai mari șanse de a intra în luptă cu D. Trump.

Provocarea adresată Americii este cea mai mare din istoria ei. Barack Obama e fiul unui negru. Hillary Clinton e femeie”, spune el.

SURSA FOTO: Facebook/Kamal Harris

SUA trebuie să facă față unor provocări majore

CTP subliniază că Joe Biden, deși a fost un președinte dedicat valorilor democrației, a avut avantajul de a fi perceput ca un lider ”alb, anglo-saxon și bărbat”, ceea ce a diminuat șocul cultural pentru unii alegători.

În schimb, Kamala Harris reprezintă o ruptură clară de acest model tradițional. Acest lucru face ca alegerile viitoare să fie fără o ”plasă de siguranță” pentru alegătorul american.

Mesajul lui Cristian Tudor Popescu aduce în discuție și ideea că America trebuie să facă față unor provocări majore în viitorul apropiat.

Acest provocări care pot schimba fundamental peisajul politic și social al țării. Alegerea între Trump și Harris este văzută ca o alegere între două Americi foarte diferite, fără cale de mijloc.

„Kamala Harris este ambele și, în plus, înseamnă și Asia și evreii. Biden a fost un președinte bazat pe valorile democrației, pe care le-a servit exemplar, dar, ca și Trump, e alb, anglo-saxon și bărbat, șocul a fost atenuat.

Acum, practic, nu mai există plasă de siguranță pentru alegătorul american. De-o parte un misogin curvar, antiimigranți, antiavort, antijustiție, antidemocrație, proviolență și prominciună, infractor judecat și condamnat, dar aflat sub protecția unui Dumnezeu de campanie; de cealaltă, o fiică de imigranți, victimă în copilărie a segregației rasiale, un om al legii, o militantă împotriva pedepsei cu moartea și pentru drepturile minorităților defavorizate.

Butonul de contrast e la maximum, cale de mijloc între cele două Americi nu există.”, a mai spus el.