Marţi, Kanal D a fost lider detaşat de audienţă în timpul unei emisiunii foarte îndrăgite. Aproape un milion de români au urmărit show-ul în minutul de maximă audienţă.
Marți, 2 iunie, Kanal D a fost lider detașat de piață, cu emisiunea “Teo Show”, postul TV poziționându-se pe primul loc în topul televiziunilor din România, conform datelor furnizate de Kantar Media. Emisiunea prezentată de Teo Trandafir și Bursucu a plasat Kanal D pe primul loc în preferințele telespectatorilor, atât la nivelul întregii țări, cu o cota de piață de peste 18%, dar și la orașe, cu 15% cota de piață.
Ieri, în intervalul orar 15:00 – 17:00, Kanal D a înregistrat 4,3% rating și 18,6% cotă de piață, pe targetul Național, și 3,4% rating și 15,0% cotă de piață, pe targetul All Urban.
În cele două ore difuzate, ediția de ieri Teo Show a fost urmărită, în medie, în fiecare minut, de peste 750.000 de fani din întreagă țară. În minutul de maximă audiență, atins la 15:15, aproape un milion de telespectatori (919.000) urmăreau cu interes „Teo Show”, chiar de ziua de naştere a lui Teo Trandafir.