„Am încercat să divorţez de când Kim s-a întâlnit cu Meek la Warldolf pentru reforma închisorilor”, a scris rapperul Kanye West.
West pare să se refere la o întâlnire la hotelul Waldorf dintre Kim Kardashian şi rapperul Meek Mill, care au participat la o conferinţă pe tema reformei justiţiei penale, desfăşurată în Los Angeles în noiembrie 2018. Meek Hill, pe numele real Robert Rihmeek Williams, este fostul iubit al cântăreţei Nicki Minaj, relatează Reuters.
Kanye West, cu ochii în lacrimi
Kanye West a postat luni seară o serie de mesaje, conform cărora Kim Kardashian ar încerca „să-l închidă” pe motive medicale. De asemenea, rapper-ul a postat şi mesaje în care se compară cu Nelson Mandela şi susţinea că filmul “Get Out” este bazat pe povestea vieţii sale.
Aceste mesaje apărute pe contul oficial de Twitter al lui Kanye West au fost şterse câteva ore mai târziu. Trebuie menționat că acest val de postări s-a pornit la doar o zi după ce rapperul şi-a lansat campania pentru preşedinţia SUA, cu o adunare electorală organizată la Charleston, Carolina de Sud.
În cadrul acestui eveniment electoral, Kanye West apărut cu ochii în lacrimi și a făcut referire la o decizie pe care el şi soţia sa au luat-o în legătură cu un avort.