Karl Nehammer a declarat duminică, 11 august, că agenţiile de informaţii din ţara sa ar trebui să aibă puteri sporite în vederea monitorizării comunicaţiilor.
Karl Nehammer vrea mai multă putere pentru agențiile de securitate
Declarația a venit după ce un presupus atac sinucigaş planificat la un concert al cântăreţei americane Taylor Swift la Viena a fost dejucat săptămâna aceasta, conform Reuters.
Cele trei concerte programate ale lui Swift la Viena au fost anulate. Decizia a fost luată după ce autorităţile austriece au aflat că un tânăr de 19 ani intenţiona să comită un atac sinucigaş pe un stadion de fotbal unde zeci de mii de fani plănuiau să asiste la spectacol. Atacul ar fi fost inspirat de ISIS.
Cancelarul Austriei dezbate restricțiile privind monitorizare comunicațiilor
Veştile despre atacul planificat a relansat dezbaterea cu privire la restricţiile stricte pe care Austria le are, în comparaţie cu alte naţiuni occidentale, în ceea ce priveşte monitorizarea comunicaţiilor de mesagerie. Amintim că ţara se pregăteşte pentru alegerile din 29 septembrie.
Cancelarul Karl Nehammer a oferit mai multe informații într-un interviu acordat ziarului german Bild.
„Avem într-adevăr nevoie ca agenţiile noastre să fie modernizate din punct de vedere tehnic, astfel încât să fie pe picior de egalitate cu teroriştii, cu crima organizată, astfel încât să le putem combate”, a declarat cancelarul.
Nehammer vrea ca serviciile de mesagerie să fie monitorizate mai mult
Nehammer a susținut că „este vital ca serviciile de mesagerie precum WhatsApp, Signal, Telegram să poată fi decriptate pentru autorităţile de securitate”.
El candidează pentru realegere luna viitoare. Următoarele alegeri legislative din Austria vor avea loc pe 29 septembrie .
„Este vital ca serviciile de mesagerie precum WhatsApp, Signal, Telegram să poată fi decriptate pentru autorităţile de securitate, sub supraveghere judiciară, prin respectarea statului de drept”, a adăugat Nehammer.
Austria a primit un pont de la un serviciu de informaţii străin
De asemenea, Nehammer a declarat că Austria a primit un pont de la un serviciu de informaţii străin cu privire la presupusul atac planificat împotriva lui Taylor Swift.
Potrivit cancelarului, principalii suspecţi în acest caz au fost capturaţi până în prezent. El a evocat mai multe arestări efectuate, în timp ce poliţia continuă investigaţiile în cadrul reţelelor criminale.
Conform sursei menționate, mai mulţi susţinători ISIS au fost identificaţi.