Karl Nehammer e încolțit! Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a îndemnat Guvernul României să pună presiune și din punct de vedere economic pe Austria, pentru a ne asigura un vot favorabil în următorul consiliu JAI.

Karl Nehammer e încolțit! România trebuie să continue presiunile asupra Austriei

Întrebat cum cataloghează declarația de săptămâna trecută a președintelui Klaus Iohannis, despre viitorul incert al spațiului Schengen, acesta a răspuns: „Declarația dinaintea ultimului Consiliu a președintelui a fost printre cele mai dure, privitoare la poziția Austriei, iar România trebuie să continue presiunea. (…) Ceea ce știm este că Spania a promis că va pune pe ordinea de zi a consiliului JAI și chestiunea extinderii spațiului Schengen, iar acum, într-adevăr, e o situație atipică pentru că 11 țări au reintrodus controale la graniță.”

Rareș Bogdan a precizat însă că „e o situație temporară, nu înseamnă că spațiul Schengen e suspendat sau anulat. E o situație declanșată de conflictul din Orientul Mijlociu și de mișcările de imigranți și teama pe care o are fiecare stat în parte. E o chestiune tranzitorie, nu e o chestiune care să reziste în timp.”

„Garanții, în diplomație, e greu să ai, dar avem promisiunea Spaniei. (…) Nu este ultima șansă, dar ar trebui să o considerăm ca fiind ultima”, a declarat el la B1 TV.

Țara noastră merită să facă parte din spațiul Schengen

Europarlamentarul a adăugat că „la ultimul consiliu JAI, ministrul Afacerilor Interne din Austria, la dreapta cancelarului Nehammer, a afirmat că proiectul pilot pe care Comisia Europeană l-a realizat la granița dintre România și Serbia a arătat extrem de clar că România este un pionier și că face lucrurile foarte bine, pentru că au scăzut cu 90% fluxurile de migranți către Serbia, pe culoarul respectiv, după introducerea acestui proiect pilot. Deci până și ministrul de Interne al Austriei a recunoscut asta.”

Potrivit acestuia, „acum auzim declarații strict politice din partea lui Nehammer și cred că trebuie continuată presiunea. (…) Ca să putem acționa în judecată Austria nu putem să avem decât, Doamne ferește, încă un refuz. Trebuie să jucăm extrem de inteligent și extrem de puternic, extrem de hotărât. Sunt o multitudine de modalități prin care să punem presiune pe Austria și trebuie să le folosim pe toate.”

„Nu trebuie să folosim doar diplomația clasică, ci și pe cea economică. Nu pot intra în detalii, dar sunt convins că telespectatorii dumneavoastră, mai inteligenți decât ai altor televiziuni, au înțeles exact ce spun. Atunci când ai companii ca OMV, ca Erste, ca Raiffeisen, ca Schweighofer, ca Kronstadt, ca UNIQA și pot să enumăr încă o mulțime de alte companii, poți (pune presiune)”, a conchis Rareș Bogdan.