La sfârşit de sezon, circuitele de karting trag linie şi constată o scădere a afacerilor de până la 40%. Clienţii se împuţinează, iar investiţiile se mai fac doar din pasiune.
Victor Nemeş a prins gustul circuitelor de viteză în anul 2001, în Germania. S-a hotărât să investească într-o pistă de karting şi, după ce a vizitat mai multe astfel de circuite europene pentru a se documenta, a deschis, în 2003, în localitatea Tunari, complexul de agrement Amckart. Împreună cu partenerul său, Traian Moldovan, a investit 1,5 milioane de euro, creând astfel unul din cele patru circuite omologate din ţara noastră. Investiţia iniţială nu a fost recuperată nici până astăzi, deoarece câştigurile au fost reinvestite constant, pentru a aduce îmbunătăţiri. Însă Nemeş recunoaşte că nu este o afacere care să se susţină singură şi că mai profitabilă este cealaltă activitate pe care o desfăşoară firma, cea din domeniul metalurgiei.
„Practic, volumul de activitate a revenit la nivelul anului 2007. Dacă anul trecut afacerea a crescut cu circa 40%, anul acesta am înregistrat, pe ansamblu, o scădere de 35%-40%“, mărturiseşte Victor Nemeş. Dacă la nivelul închirierilor de agrement businessul nu a înregistrat nicio diminuare, veniturile aduse de evenimentele corporate organizate pe circuit au scăzut considerabil.
Un circuit mai nou, de agrement, este cel deschis anul trecut în Constanţa. Şi de această dată, tot pasiunea pentru automobilism şi curse de viteză a fost ceea ce l-a determinat pe Dan Gheorghiţescu să investească un milion de euro în complexul Kart Center din localitatea Ovidiu. „În şase luni ne vizitează circa 1.500-2.000 de clienţi“, spune omul de afaceri. „Am deschis circuitul în martie 2008 şi am reuşit să scoatem un profit mic până la final. Anul acesta, nu ne acoperim cheltuielile, activitatea s-a diminuat cu circa 20%“, adaugă el. Prin urmare, a decis ca iarna aceasta, când traficul de clienţi scade considerabil, să suspende activitatea.
Şi circuitul asociaţiei sportive Selena Motor Sport din Bacău a resimţit o scădere a afacerilor, dar Valentin Dămoc, reprezentantul clubului, spune „că a fost o vară bunicică“. Veniturile clubului s-au ridicat, lunar, la circa 10.000 de lei. Clienţii sunt nu numai adulţi în căutare de adrenalină, ci şi copii şi motociclişti care vin pentru perfecţionare şi pentru a se pregăti în vederea participării la concursuri internaţionale.
50 de lei pentru 15 minute de adrenalină
Este un sport scump, spun cei care investesc în domeniu. La nivel de agrement, el se adresează celor cu venituri peste medie (preţul variază, în funcţie de circuit şi tipul kartului, între 25 şi 50 de lei pentru 15 minute pe pistă), iar cei care vor să facă performanţă au nevoie de venituri mari. „Un kart de concurs costă 9.000-10.000 de euro, iar un set de cauciucuri, 250 de euro. E nevoie de cinci seturi la o cursă“, exemplifică Gheorghiţescu.
Victor Nemeş este şi participant la competiţii de kart şi moto şi spune că nivelul competiţional este în scădere din cauza lipsei de cultură auto printre români. „În Ungaria sau Germania, numărul copiilor care practică acest sport este de zece ori mai mare decât la noi“, mai spune el. La şcoala de karting pe care o conduce, au fost înscrişi circa 60-70 de cursanţi sezonul acesta, majoritatea copii. Sunt puţini cei care ajung să practice timp de doi ani acest sport, iar exemple precum Doru Sechelariu sau Mihai Marinescu, performeri la nivel internaţional ai sportului cu motor, nu sunt suficiente pentru a-i motiva.
Pentru copii, beneficiile kartingului sunt de necontestat. „Cei care fac zece ore de karting în copilărie sunt implicaţi în accidente în viaţa de adult în proporţie de 0,01%. Pentru că ies foarte repede din încurcături şi dobândesc reflexe care nu se creează la nicio şcoală de şoferi. Este unul din motivele pentru care, în Europa, părinţii îşi îndreaptă copiii spre acest sport“, conchide Dan Gheorghiţescu.
Dacă anul trecut afacerea a crescut cu circa 40%, anul acesta am înregistrat, per ansamblu, o scădere de 35%-40%.
Victor Nemeş, Amckart
1 mil. de euro este investiţia necesară în deschiderea unui circuit de karting de agrement; amortizarea ei este însă anevoioasă