Kaspersky Lab România a încheiat un parteneriat cu magazinele Say pentru a comercializa Kaspersky Mobile Security, suita de securitate pentru smartphone-uri.
Parteneriatul a fost iniţiat după modelul utilizat în Rusia, unde Kaspersky Lab este partener cu magazinele Nokia. Kaspersky Mobile Security oferă o gamă largă de funcţii precum protecţia datelor personale şi a intimităţii, regăsirea sau blocarea telefonului în caz de furt, control parental, dar şi funcţionalităţi de anti-malware, scanare la cerere şi în timp real şi actualizări ale bazelor de date anti-virus prin intermediul GPRS sau Wi-Fi.
De exemplu, cu ajutorul opţiunii Anti-Furt, telefonul furat poate fi blocat prin trimiterea unui mesaj special către terminal. Toate fişierele care conţin informaţii personale (contacte, date de conectare, mesaje, e-mail-uri etc.) pot fi şterse complet prin aceeaşi metodă. În plus, prin activarea opţiunii FIND, locaţia telefonului poate fi descoperită cu ajutorul Google Maps.
„Telefoanele mobile inteligente au evoluat atât de mult încât poti fi catalogate drept mini-computere, cu date personale, imagini, filme sau informaţii confidenţiale stocate pe ele”, spune Teodor Cimpoeşu, Managing Director Kaspersky Lab România şi Bulgaria. „Pierderea sau compromiterea acestor date prin furtul fizic al dispozitivului sau prin intermediul unui atac malware reprezintă un risc foarte mare pentru posesor. Acesta este motivul pentru care am încheiat parteneriatul cu magazinele Say – utilizatorii să aibă acces mai uşor la o suită de securitate mobilă, atunci când achiziţioneză un smartphone”, completează Cimpoeşu.