În luna februarie 2011, AV-Test.org a evaluat 26 dintre cele mai populare soluţii de securitate informatică. Testele iniţiate au fost de două tipuri – „Real World”, care au simulat situaţii pe care utilizatorii obişnuiţi le pot întâlni în viaţa reală, precum infecţiile cauzate de website-uri ce răspândesc malware şi teste dinamice, care au pus accent pe identificarea malware-ului prin analiza comportamentului său în timpul execuţiei.
În plus, au fost verificate şi performanţele fiecărei suite de securitate în parte, inclusiv capacitatea acestora de a dezarhiva fişiere pentru a le scana, şi acurateţea scanării, dată de nivelul rezultatelor fals-pozitive. Toate soluţiile antivirus au fost instalate pe computere cu Microsoft Windows 7 pe 32 de biţi.
Kaspersky Internet Security 2011 a obţinut rezultate remarcabile, neutralizând 100% din ameninţările informatice întâlnite în testul „Real World” şi detectând toate mostrele malware din categoria WildList. Suita Kaspersky Lab a fost singura care a reuşit să identifice, să blocheze şi să îndepărteze toate ameninţările din testele dinamice. De asemenea, aceasta a fost apreciată şi pentru performanţa ridicată şi capacitatea de a dezarhiva toate fişierele care necesitau a fi scanate.
„Soluţiile noastre de securitate demonstrează în continuare niveluri superioare de protecţie în testele care simulează situaţii reale, ce pot fi întâmpinate frecvent de către utilizatori”, spune Nikita Shvetsov, Head of Kaspersky Lab Anti-Malware Research Unit. „Aceste evaluări reprezintă cea mai eficientă metodă de a măsura performanţa unei soluţii antivirus. În timpul testelor, Kaspersky Internet Security 2011 a neutralizat toate ameninţările informatice noi, precum şi script-urile periculoase, răspândite prin intermediul paginilor de Internet”, încheie acesta.