Media costului unui incident de securitate cibernetică este în creștere, chiar dacă numărul companiilor care investesc în securitatea IT a crescut cu 63%, în 2017, arată un studiu al Kaspersky Lab și B2B International.
”Incidentele de securitate cibernetică ce implică terțe părți sunt dăunătoare pentru companii de toate dimensiunile, iar impactul lor financiar are potențialul de a provoca pagube duble. Acest lucru se întâmplă din cauza unui context mai larg: amenințările evoluează rapid, dar companiile și legislația se schimbă lent. Atunci când reglementări precum GDPR (General Data Protection Regulation) devin obligatorii și ajung la companii înainte ca acestea să își actualizeze politicile, la nota de plată totală se vor adăuga amenzile pentru nerespectarea reglementărilor”, spune Alessio Aceti, Head of Enterprise Business Division la Kaspersky Lab.
În anul 2016, numărul companiilor care investeau în securitatea IT era de 56%, potrivit forbes.ro.
La nivel global, ponderea bugetelor cheltuite pe securitatea IT este în creștere, ajungând la aproape un sfert (23%) din bugetele IT ale marilor corporații.
Cele mai costisitoare breșe de securitate cibernetică pentru companiile de toate mărimile provin din probleme ale unor terți, ceea ce înseamnă că o companie ar trebui nu doar să investească în propria protecție, ci să fie atentă și la cea a partenerilor.
Bugetul mediu pentru securitatea IT a companiilor mari, în termeni absoluți, a scăzut anul trecut de la 25,5 de milioane de dolari, la 13,7 milioane de dolari, în 2017.
În acest an, IMM-urile au plătit, în medie, 87.800 de dolari după un incident de securitate (comparativ cu 86.500 de dolari, în 2016 ), în timp ce întreprinderile au avut o creștere mai mare: 992.000 de dolari, în 2017, comparativ cu 861.000, în 2016.
IMM-urile sunt nevoite să plătească până la 140.000 de dolari pentru incidentele care afectează infrastructura găzduită de un terț, în timp ce companiile mari pierd 1,8 mld. dolari, ca rezultat al breșelor ce afectează furnizorii cu care folosesc date în comun, și 1,6 mld. dolari din cauza furnizorilor de servicii de infrastructură) cu o protecție insuficientă.