Kaspersky monitorizează site-urile din trafic.ro

Kaspersky Lab România şi trafic.ro anunţă încheierea unui parteneriat pentru monitorizarea site-urilor româneşti, identificarea paginilor infectate şi alertarea rapidă în cazul incidentelor de securitate. Kaspersky Lab foloseşte sistemul de scanare PatroKLes, proiectat şi utilizat din 2006 până în prezent, pentru determinarea paginilor web care au fost ţinte ale infractorilor cibernetici sau vehicule de infectare pentru utilizatorii de Internet. La momentul actual, PatroKLes sca

Kaspersky Lab România şi trafic.ro anunţă încheierea unui parteneriat pentru monitorizarea site-urilor româneşti, identificarea paginilor infectate şi alertarea rapidă în cazul incidentelor de securitate.

Kaspersky Lab foloseşte sistemul de scanare PatroKLes, proiectat şi utilizat din 2006 până în prezent, pentru determinarea paginilor web care au fost ţinte ale infractorilor cibernetici sau vehicule de infectare pentru utilizatorii de Internet. La momentul actual, PatroKLes scanează peste 210.000 de site-uri româneşti, în 2009 atingându-se un record de 1 din 150 de pagini web infectate.

„Numărul de site-uri infectate a cunoscut în ultimul an o creştere impresionantă, ajungând la o rată de infectare de peste 150 de ori mai mare faţă de anul 2006”, spune Costin Raiu, Chief Security Expert Kaspersky Lab. „În parteneriat cu trafic.ro, proprietarii site-urilor româneşti înscrise în clasament vor fi notificaţi în momentul în care acestea se infectează, pentru a putea înlătura pericolul imediat. Prin iniţierea acestei colaborări, vom acorda o prioritate mai mare la scanare paginilor web înscrise în trafic.ro”, completează Raiu.

 „Acest parteneriat nu va fi singular: vom continua să fim alături de clienţi cu soluţii pentru problemele cu care se confruntă. Un exemplu este platforma de comunicare integrată în trafic.ro ce va permite interacţiunea proprietarilor de site-uri şi a specialiştilor pentru a găsi în comunitate răspunsuri la probleme diverse, de la cum trebuie optimizat un site în motoarele de căutare, până la soluţii de programare, design sau hosting”, spune Ionuţ Tudor, Project Manager trafic.ro

Toate cele peste 45.000 de site-uri din trafic.ro vor beneficia de monitorizarea Kaspersky Lab, iar primele 1000 de site-uri din clasament, altfel spus, cele cu risc crescut de a fi infectate dat fiind numărul mai mare de utilizatori, vor fi alertate cu prioritate de către echipa trafic.ro la indicaţiile Kaspersky Lab.

SURSA: Kaspersky