Momente importante în Ungaria. În cursul zilei de marți, la două luni distanță după a fost aleasă în funcție, Katalin Novak a preluat preşedinţia Ungariei de la Janos Ader.
În cursul zilei de marți, Katalin Novak, a preluat președinția Ungariei de la Janos Ader. Menționăm faptul că pentru Ungaria este un moment istoric, fiind pentru prima oară când o femeie ocupă funcția de președinte al țării.
Katalin Novak a fost aleasă de parlamentul ungar ca președinte al țării în data de 10 martie, însă jurământul îl va depune de abia sâmbătă, 14 mai. Totodată, ea este al şaselea şef al statului ungar de după schimbarea sistemului politic în 1989-1990.
Potrivit sursei citate, Katalin Novak a fost întâmpinată de Janos Ader la intrarea în Palatul Sandor din Budapesta. Ulterior, acesta i-a prezentat birourile şi reşedinţa prezidenţiale, iar cei doi şi-au făcut apariţia la balconul clădirii prezidențiale, relatează MTI.
Cine este Katalin Novak, noul președinte al Ungariei
Spre deosebire de alte țări, în Ungaria, preşedintele are în general un rol ceremonial. Mai exact, Constituția ungară prevede că președintele exprimă unitatea ţării, protejează funcțiile democratice ale statului şi este comandantul suprem al forţelor armate.
Preşedintele, în Ungaria, este ales de forul legislativ pentru o perioadă de cinci ani şi nu poate deţine mai mult de două mandate, la fel ca și în România.
În ceea ce o privește pe Katalin Novak, noul președinte al Ungariei are 44 de ani și este un susținător loial al premierului populist Viktor Orban. Anterior, aceasta a ocupat funcția de ministru al Tineretului și Familiei al Ungariei, notează Euro News.
Katalin Novak are trei copii și totodată, are studii economice, de drept şi administraţie publică, în Ungaria şi Franţa. De-a lungul timpului, aceasta a locuit în SUA, Franţa şi Germania şi vorbeşte mai multe limbi: engleza, franceza, germana şi spaniola, precizează sursa citată.
Katalin Novak, favorita lui Viktor Orbán
După ce a fost aleasă de parlamentari, Novak a promis că va continua să apere familia ca fundament al suveranității. „Voi fi bună şefă de stat care să apere familia ca fundament al suveranităţii”, a spus aceasta, după rezultatul din Parlament.
Menționăm faptul că încă de la început, Novak a fost favorită pentru câștigarea votului prezidențial, având în vedere că partidul FIDESZ al lui Viktor Orban deține o mare majoritate în parlamentul ungar.
Katalin Novak a apărat constant valorile tradiționale ale familiei Ungariei și a ținut un discurs puternic în fața deputaților înainte de vot.
De cealaltă parte, predecesorul ei, Janos Ader, a fost el însuși un co-fondator al FIDESZ și deținea portofoliul de președinte din 2012, însă mandatul său a expirat astăzi, pe 10 mai.