Kaufland a ajuns la 111 magazine în România și anunță noi locuri de muncă

Retailerul german Kaufland tocmai a anunțat deschiderea celui de-al 111-lea magazin din România, la Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care a creat peste 90 de noi locuri de muncă.

Suprafața de vânzare a hipermarket-ului este de 2400 mp și este prevăzut cu patru spații închiriate în interiorul galeriei comerciale – farmacie, plafar, tabaco expres și atelier chei.

Kaufland România, compania care deţine cea mai mare reţea de hipermarketuri din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 9,17 miliarde lei (2,03 miliarde euro), cu aproximativ 1,17 miliarde lei (266 milioane euro), mai mult faţă de anul 2014.

Conform datelor financiare depuse la Ministerul Finanţelor, retailerul Kaufland România a avut, anul trecut, un profit de 648,91 milioane lei (144 milioane euro), iar în 2014 a înregistrat un câştig de 409,73 milioane lei (91 milioane euro). Compania a avut un număr mediu de 13.263 salariaţi în 2015, stocuri (materii prime, materiale, producţie în curs de execuţie, semifabricate, produse finite, mărfuri) în valoare de 772,77 milioane lei şi creanţe de 298,16 milioane lei.