Consiliul Concurenţei a anunţat că va finaliza anul acesta cazul marilor retaileri alimentari Kaufland, Auchan, Cora şi Carrefour şi va decide dacă acestea vor fi sancţionate sau nu.
În primul mre caz pe comerţul alimentar al Consiliului Concurenţei, Metro, Selgros şi Mega Image au primit o amendă de 35 de milioane de euro. Anul acesta, cele mai mari hypermarketuri din ţara noastră vor afla dacă şi cu cât vor fi amendate de Consiliul Concurenţei.
“ Acum câţiva ani am sancţionat Metro, Selgros şi Mega Image împreuna cu unii dintre distribuitorii lor. Amenda a fost 35 de milioane de euro. În acest an finalizăm cazul care include Kaufland, Auchan, Cora şi Carrefour”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
“Investigăm dacă în relatia lor cu furnizorii şi în special în perioada de promoţii au împiedicat scăderii ale preţurilor. Ne-am uitat să nu existe situaţii în care s-a interzis scăderea preţurilor”, a adăugat Chiriţoiu.
“La nivel intern, vom avea investigaţia gata în acest semestru. După ce se termină investigaţia vin o serie de proceduri, nişte mecanisme de siguranţă să nu greşim, apoi trece pe la Comisia Europeană. Companiile primesc raportul, apoi au o perioadă de o lună şi jumătate în care să ne trimită comentariile lor. Urmează o audiere, iar la final cei şapte membrii ai Consiliului Concurenţei iau o decizie, dacă suntem de acord cu propunerea de sancţionare făcută de echipa de caz. În 90% din cazuri suntem de acord”, a precizat Chiriţoiu.