În cursul anului financiar 2022 (martie 2022-februarie 2023), Kaufland România a avut un ritm accelerat al investițiilor în proiecte de sustenabilitate. De asemenea, compania a primit distincția Gold Level la finalul celei de-a 8-a ediții a conferinței „Best Practices in Corporate Sustainability”, desfășurată pe 19 decembrie 2023.
Investiții accelerate în proiecte de sustenabilitate pentru Kaufland
Cu un scor de 93 din 100 de puncte, Kaufland a obținut cel mai mare punctaj din industria de retail, pentru al șaselea an consecutiv, conform analizei realizate de agenția de consultanță The Azores.
Clasamentul se bazează pe mai multe categorii relevante, inclusiv guvernanța corporativă, diversitate, impact economic, schimbările climatice, mediul înconjurător, drepturile omului și politica anti-corupție, angajați, marketing, investiții în comunitate și lanțul de aprovizionare.
„Sustenabilitatea este o prioritate strategică pentru Kaufland România. Ne-am angajat să ne dezvoltăm responsabil, având grijă de mediu, de echipă și de comunitățile în care operăm. Acest titlu este o confirmare a eforturilor noastre și ne motivează să ne implicăm mai departe în proiecte care fac diferența”, a declarat Marco Hößl, CEO Kaufland România și Republica Moldova.
Cel mai recent Raport de sustenabilitate al companiei și cel de-al șaselea la nivel local, aferent anului financiar 2022, include date despre investițiile la nivelul portofoliului de produse. Totodată, raportul oferă informații despre lanțul de aprovizionare a magazinelor, inițiativele de reducere a impactului asupra mediului și, nu în ultimul rând, despre proiectele cu impact în comunitate, unde compania a investit cel mai mare buget de până acum.
Abordarea sustenabilă se reflectă asupra întregului lanț valoric.
Furnizori și portofoliu de produse
- 3 miliarde de euro, adică peste 80% din cheltuielile companiei cu furnizorii au fost direcționate către furnizorii români.
- În 2022, Kaufland România a colaborat cu aproximativ 2.600 de furnizori locali de produse și servicii.
- Din portofoliul de produse disponibile la raft, circa 1200 dețin o certificare de sustenabilitate.
- Kaufland susține un stil de viață sănătos, potrivit oricărei diete și stil de viață, oferind un portofoliu variat, cu 1500 de produse fără lactoză, fără gluten, vegane sau bio.
Angajați
- Valoarea financiară totală a beneficiilor oferite angajaților în perioada de raportare a fost de peste 28 milioane de euro, o creștere de 50% față de 2021;
- Kaufland România investește în echipele sale, obținând titlul de Top Employer pentru al 8-lea an consecutiv în România, respectiv al 5-lea an în Europa oferit de organizația independentă Top Employers Institute din Olanda;
- La finalul anului financiar 2022, a avut un total de aproape 17.000 de angajați, dintre care 73,2% sunt femei și 26,8% sunt bărbați;
- Femeile ocupă 31,8% din totalul pozițiilor de management (Executive și Top Management);
- Numărul total al angajaților cu dizabilități, pe parcursul anului 2022, a fost de 580, ceea ce reprezintă o creștere de aproape 9% față de anul precedent.
Comunitate
- Bugetul total al investițiilor cu impact la nivel comunitar, prin donații și sponsorizări, se ridică la aproape 9 milioane de euro, reprezentând un record pentru companie;
- A susținut și implementat 130 de proiecte sociale, de educație, mediu, cultură, sport și sănătate.
- A încheiat parteneriate cu aproximativ 100 de ONG-uri din țară;
- A continuat cele 2 programe de granturi „În stare de Bine” și „Start ONG”, în valoare totală de peste 1,8 milioane euro.
Mediu – materiale și ambalaje
- Kaufland este singurul retailer din România ce dispune, în toate magazinele, de 2 tipuri de infrastructuri de colectare a ambalajelor pentru mai multe tipuri de plastic, sticlă și aluminiu;
- Bugetul total al investițiilor pentru extinderea și întreținerea rețelei de automate de reciclare a depășit 4,84 milioane euro.
- La automatele de colectare a deșeurilor, instalate în parcări au fost colectate peste 15,7 milioane de ambalaje reciclabile;
- Compania a primit certificatul de sustenabilitate din partea CHEP, pentru reutilizarea prin închiriere a paleților destinați transportului de produse.
Mediu – Energie și emisii
- Compania a investit 15 milioane euro pentru dotarea magazinelor cu panouri fotovoltaice.
- Investițiile în stațiile de încărcare pentru mașinile electrice au depășit suma de 2,6 milioane euro;
- Scăderea emisiilor din Scopul 1 și Scopul 2 cu peste 18%, comparativ cu 2021.
Consumul de energie electrică din surse regenerabile (MWh) pentru magazinele Kaufland a depășit pragul de 98,8%.
Proiecte pentru realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă
Mai mult, Kaufland România și-a asumat să ia măsuri și să implementeze proiecte care contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (Global Compact), care abordează cele mai presante probleme ale planetei, de la eradicarea sărăciei, îmbunătățirea sănătății și a educației, creșterea sustenabilității urbane și până la susținerea principiilor de guvernanță recomandate de ONU în domeniul drepturilor omului, anti-corupție, protecția mediului și practici de lucru sustenabile.
Totodată, compania și-a asumat noi ținte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, în urma aderării Grupului Schwarz la Inițiativa Science Based Targets, ținte care sunt în concordanță cu nivelul de decarbonizare necesar pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5°C.