Cel mai mare grup de retail din Europa a înregistrat prin cele aproape 130 de magazine pe care le are în România o cifră de afaceri de aproape 11 miliarde de lei, în creștere cu 10 procente față de anul precedent. Germanii de la Kaufland au înregistrat un profit de 790 de milioane de lei în 2018. Compania a pierdut primul loc pe piața muncii în ceea ce privește numărul de angajați. Retailerul a avut 12.374 de salariați în 2018, în scădere față de 13.519 în anul 2017.
Kaufland a ajuns anul acesta la o reţea de 126 de hipermarketuri la nivel național. Retailerul se extinde masiv. În 2019, oficialii au declarat că vor deschide cel puțin 10 locații în țara noastră.
Din urmă vine și Lidl. Cu o rețea mondială care depășește 10.000 de magazine, gigantul german a înregistrat, anul trecut, în România, o cifră de afaceri de 7,7 miliarde de lei și un profit de 412 milioane de lei. La începutul acestei luni, rețeaua Lidl a ajuns la 257 de magazine în țara noastră. Discounterul este prezent în 30 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 10.500 de magazine și peste 150 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
Kaufland și Lidl fac parte din Grupul Schwarz. Cei doi giganți au avut împreună, anul trecut, în România, vânzări de 18,6 miliarde de lei. Asta înseamnă că cele două lanțuri de magazine au o pondere în totalul comerțului modern din România de 30,5%.
Pe locul trei se situează Carrefour România, cu o cifră de afaceri de peste 7,3 miliarde de lei în 2018. Compania a înregistrat o creștere a profitului de la 209,7 milioane de lei în 2017 la 261,7 milioane în 2018.
Anul trecut, retailerul a avut nu mai puțin de 9.997 de angajați în România. Grupul Carrefour numără 346 de magazine dintre care 35 hipermarketuri, 262 supermarketuri (221 magazine ‘Market’ și 41 magazine ‘Express Orange’), 42 magazine de proximitate ‘Express’, 8 magazine de proximitate ‘Contact’, cât și un magazin online pe www.carrefour.ro. Lanțul de magazine este prezent în 34 de țări, unde are aproximativ 10.100 magazine și peste 471.000 de angajați.
Planuri uriașe de extindere
Penultimul loc este ocupat de Mega Image, un lanț de magazine care s-a dezvoltat simțitor în România. În 2018, retailerul a dat lovitura cu o cifră de afaceri de peste 5,7 miliarde de lei, asta după ce în 2017 a avut peste 4,9 miliarde de lei. Cu 9.741 de salariați în 2018, compania a avut un profit de peste 254 de milioane de lei. Mega Image a fost fondat în 1995 și a devenit cel mai mare lanț de supermarketuri din România, cu peste 500 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară. Retailerul face parte din grupul internațional Ahold Delhaize.
„Accelerăm ritmul expansiunii noastre și ajungem pe noi teritorii, centre urbane puternice, în care vrem să ne consolidăm treptat poziția de lider de proximitate. Ambiția noastră este să fim aproape de clienții noștri, să ne integrăm cât mai bine în stilul lor de viață și să îi inspirăm zilnic prin oferta noastră de produse de calitate, prin mărcile proprii și produsele locale. A fost un început de an alert și vom continua în perioada următoare în același ritm, cu deschideri de noi magazine în Iași și alte teritorii din țară,” spune Mircea Moga, CEO Mega Image.
Până la finalul acestui an, Mega Image dorește să-și consolideze prezența în zona Moldovei, prin deschiderea unor noi magazine în Iași.
Cel mai mare angajator din retail
Podiumul este completat de Profi, care a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de peste 25% față de anul 2017. În acel an, lanțul de magazine a avut un profit de peste 130 de milioane de lei. Anul 2018 nu a fost un an foarte bun. Lanțul de magazine a înregistrat o pierdere netă de aproximativ 90 de milioane de lei.
Totuși, retailerul este lider pe piața muncii, având cel mai mare număr de angajați. Profi a întrecut Kaufland în 2018 cu un număr de 13.578 de salariați. În 2019, Profi a devenit prima rețea din țară cu mai mult de 1000 de magazine, amplasate în aproape 500 de localități din toate județele și municipiul București.
Rețeaua este detinută de Mid Europa Partners, unul dintre principalele fonduri de investiții de pe piețele în creștere din Europa Centrală și de Sud Est. Mid Europa a preluat PROFI de la fondul de investiții Enterprise Investors prin cea mai mare tranzacție din retailul românesc de până acum, contra sumei record de 533 milioane euro.