Producătorul japonez Kawasaki va lansa pe piaţa din România, până la sfârşitul anului, trei noi modele de motociclete, care sunt prezentate în premieră la salonul moto de la Köln, Germania, în perioada 3 - 7 octombrie, a anunţat, joi, importatorul oficial al mărcii Kawasaki în România, United Motors International.
Cele trei modele ce vor fi disponibile şi în România sunt Z800 (categoria ‘naked’), modelul ‘sport’ Ninja 300 şi, respectiv, modelul ‘super-sport’ Ninja ZX-6R 636, au anunţat, joi, reprezentanţii companiei, într-un comunicat remis AGERPRES..
‘Cele trei noi modele Kawasaki propun tehnologii care îmbină performanţele motoarelor şi adrenalina aferentă motocicletelor cu elemente care sporesc siguranţa rulajului şi confortul de a conduce în condiţii variate’, a arătat Tudor Dumitru, director general United Motors International, importatorul oficial al mărcii Kawasaki în România.
Modelul Z800 este construit pe baza reputaţiei modelelor Kawasaki din clasa mijlocie ‘naked’ şi a poziţiei dominante în vânzările pe segmentul ‘naked street-fighter’. Z800 are putere şi cuplu superioare prin noua capacitate de 806 cmc, oferind numeroase îmbunătăţiri ale motorului şi şasiului, precum şi o uşurinţă crescută în exploatare. ‘Obiectivul este ca noul Z800 să menţină recordul de vânzări al Kawasaki pe acest segment de piaţă popular’, a precizat Tudor Dumitru.
În ceea ce priveşte clasa Ninja, aceasta înglobează tot ceea ce este mai bun la Kawasaki, de la performanţele motorului la cele ale şasiului şi ale celor mai noi tehnologii. Noua motocicletă Ninja 300 are un motor cu un volum mai mare (296 cmc), putere şi cuplu de excepţie, şasiul la nivelul unui model de curse, precum şi un ambreiaj derivat din tehnologia de curse (Assist & Slipper Clutch), care ajută la prevenirea pierderii controlului asupra roţii din spate în momentul în care se foloseşte frâna de motor sau când se schimbă rapid viteza în trepte inferioare.
O serie de alte inovaţii şi schimbări în design fac din Ninja 300 un model de excepţie – vibraţii reduse, o nouă tehnologie pentru a îndepărta căldura motorului de lângă pilot, caroseria largă cu faruri duble cu un aspect agresiv etc.
În ceea ce priveşte noua motocicletă Ninja ZX-6R 636, aceasta redefineşte pilotajul super-sport. Cu o capacitate a motorului mărită la 636 cmc, noul model are o performanţă sporită la orice turaţie, precum şi o utilizare mai facilă în situaţii cotidiene de pilotaj, oferind mai multă satisfacţie atât pe o pistă de curse, cât şi pe serpentine sau pe drumuri între localităţi.
‘Noua Ninja ZX-6R 636 este cel mai avansat model ‘Supersport’ de talie medie produs vreodată de Kawasaki, aşa încât include cele mai noi tehnologii. Caracteristici precum sistemul antiderapaj (3 Mode KTRC) – traction control cu 3 nivele, alegerea treptei de performanţă a motorului (2 Power Mode – High si Low), precum şi sistemul ABS (KIBS – Kawasaki Intelligent anti-lock Braking System) dezvoltat de Kawasaki, vin direct de la modelele de vârf. În plus, pe această motocicletă au fost introduse noi tehnologii care sporesc atât confortul de a o pilota, cât şi siguranţă în trafic’, a explicat Tudor Dumitru.
SURSA: Agerpres