Oficialii grupului KazMunaiGas, proprietarii grupului KMG International (Rompetrol), nu au fost încă invitaţi la nici o negociere de către Guvern în legătură cu situaţia activelor sechestrate de procurori, care i-a făcut să declanşeze procedurile judiciare împotriva statului român. Iar, în cazul în care această situaţie va trena, grupul va declanşa procedurile împotriva României la Curtea Internaţională de Arbitraj de la Washington (ICSID) chiar mai devreme decât estimase.
“Nu există nicio dispută în acest moment. Nu avem această dispută. Ea nu a fost lansată, deoarece înainte de lansare trebuie să treci printr-un așa-numit pas zero – acest pas zero este o notificare de dispută privind investițiile, pe care noi am trimis-o pe 26 iulie, și ne așteptăm ca statul român să ia anumite măsuri, să negocieze acestă notificare înainte de declanșarea disputei propriu-zise. În această perioadă de 6-7 săptămâni care a trecut din acel moment nu am avut nicio întâlnire cu instituții guvernamentale. Nu am fost informați că ar exista o anumită comisie sau o anumită structură care să reprezinte Guvenul din acest punct de vedere. Știm că există discuții în acest moment în interiorul Guvernului, deoarece există niște proceduri în aceste cazuri, și au fost inițiate anumite acțiuni, dar timpul trece pe măsură ce sunt implementate aceste măsuri organizaționale. În cel mai bun scenariu, avem la dispoziție șase luni, dar dacă nu avem nicio acțiune din partea Guvernului, putem începe disputa chiar la trei luni după notificare. Vedem că s-ar putea lua anumite măsuri de către Guvern, dar este nevoie ca Guvernul să acționeze. Dar nu pot spune că am început negocierile, deoarece nu există nicio negociere" a declarat Azamat Zhangulov, senior vice-president KMG Internaţional, citat de economica.net.
În primăvară, procurorii DIICOT au demarat cercetările în dosarul "Rompetrol II", punând sechestre de trei miliarde de lei pe acţiunile şi activele rafinăriei Petromidia, KazMunayGas International NV şi SC Oilfield Exploration Business Solutions SA, şi pe conturile unor persoane fizice, dosarul fiind disjuns dintr-o cauză trimisă în judecată în anul 2006. Dosarul se referă la presupuse fapte penale derulate atât la privatitarea rafinăriei, cât şi la conversia datoriilor de 603 milioane de dolari către bugetul de stat în obligaţiuni. Sechestrul a fost contestat de compania petrolieră în instanţă, dar încă nu a fost ridicat. Iar acesta nu este singurul sechestru pus pe activele rafinăriei Petromidia-Rompetrol Rafinare SA, cel mai important activ al grupului Rompetrol. În anul 2010, o altă instituţie, de data aceasta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a pus sechestu pe unele active ale rafinăriei, atunci când firma kazahă a răscumpărat doar o parte din obligaţiunile ajunse la scadenţă în contul datoriei istorice, iar statul a ajuns din nou acţionar al rafinăriei, aşa cum stipula un act normativ adoptat încă din 2003. În ciuda faptului în 2013, statul şi partea kazahă au semnat un memorandum care privea stingerea tuturor litigiilor între cele două părţi acest sechestru nu a fost ridicat nici acum, aşadar unele active ale rafinăriei sunt supuse acum unui dublu sechestru.