Tranzacţia prin care firma chineză CEFC urma să devină proprietar al grupului Rompetrol este renegociată, în contextul noului dosar deschis de procurorii DIICOT şi al sechestrelor multiple care sunt puse pe activele grupului.
Investigaţia procurorilor referitoare la privatizarea rafinăriei Petromidia şi la memorandumul prin care datoriile istorice ale companiei au fost transformate în acţiuni afectează finalizarea tranzacţiei prin care compania chineză CEFC va prelua grupul Rompetrol, iar unii termeni ai tranzacţiei sunt renegociaţi, a declarat pentru ECONOMICA.NET Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KazMunaiGas International (KMGI-noua denumire a grupului Rompetrol).
"Este afectată (tranzacţia-n.red.) pentru că am fost luaţi prin suprindere. Tranzacţia a fost afectată oarecum încă din a doua zi după semnare. Sechestrul a fost o surpriză neplăcută pentru noi. Acum trebuie să renegociem cu partenerii noştri unele condiţii care sunt legate de unele aspecte ale investigaţiei. Am avut progrese în acest sens. Desigur, în acest caz poziţia instituţiilor relevante va fi destul de importantă, pentru că înţelegerea va furniza fundaţia pentru dezvoltarea viitoare a activelor din România" a declarat Zhangulov.
Zhangulov : Tranzacţia cu CEFC este finalizată din punct de vedere al angajamentelor
Tranzacţia dintre KazMunayGas şi compania chineză CEFC privind constituirea unui joint-venture, în care partea chineză va controla 51% din acţiunile fostului Rompetrol Group, este finalizată din punct de vedere al angajamentelor celor două părţi, însă aceasta poate fi influenţată de anumiţi factori externi, a spus în luna mai Azamat Zhangulov.
"Din punct de vedere al obligaţiilor celor două companii, tranzacţia este finalizată, dar anumite părţi depind de factori externi", a declarat Zhangulov, în mai, într-o conferinţă de presă.
Acesta a precizat că, din punctul său de vedere, actuala anchetă a DIICOT nu ar trebui să împiedice tranzacţia cu compania chineză, dar a subliniat că KMGI va suferi anumite daune "colaterale".
"Părerea mea este că această situaţie nu ar trebui să împiedice tranzacţia cu firma chineză… În acest caz, vom avea de suferit anumite daune colaterale, dar ar trebui să diferenţiem activitatea normală a companiei de situaţia creată. Vom face tot posibilul ca planurile noastre de investiţii să nu aibă de suferit în urma acestei situaţii. Sunt sigur că vom ajunge la o înţelegere comună (cu autorităţile – n. r.), pentru a continua planurile de investiţii, colaborarea cu compania chineză CEFC", a spus Zhangulov.