Vicepremierul Kelemen Hunor (UDMR) susține că ecosistemul Deltei Dunării nu a fost afectat, până în prezent, de lucrările făcute de ucraineni pe canalul Bîstroe.
„În acest moment, dincolo de agresivitate şi această dorinţă de a asigura prin Bîstroe navigabilitatea pentru nave mari, nu suntem afectaţi. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să aşteptăm să se întâmple nu ştiu ce. Da, trebuie discuţie foarte tranşantă cu Ucraina”, consideră liderul UDMR.
Ministerul Mediului a făcut măsurători în 14 locuri
„România trebuie să ştie care sunt priorităţile şi noi avem multiple priorităţi în acest moment, inclusiv în zona Deltei Dunării.
Am vorbit cu specialişti şi ei au zis că ceea ce au făcut ucrainenii pe Bîstroe nu a schimbat în niciun fel şi nici nu va schimba ecosistemul Deltei Dunării, mai ales că alimentarea deltei se face pe Sfântul Gheorghe şi dinspre Sulina, mai puţin dinspre Chilia şi pe braţul Chilia debitul nu s-a schimbat.
Au făcut măsurătorile în 14 locuri cei de la Ministerul Mediului, mai mult pe partea noastră şi, acolo unde au permis ucrainenii, şi pe partea ucraineană, şi nu s-a schimbat pe braţul Chilia nimic. Dar ceea ce nu este acceptabil, să nu existe din partea ucrainenilor o comunicare permanentă şi foarte clară”, a afirmat Kelemen Hunor, luni seară, 13 martie, la B1 TV.
E nevoie de o discuție tranșantă cu Ucraina
În plus, liderul maghiarilor din România a evidențiat faptul că autorităţile române aşteaptă acordul Ucrainei pentru a face măsurători şi în zona ucraineană.
„În acest moment, dincolo de agresivitate şi această dorinţă de a asigura prin Bîstroe navigabilitatea pentru nave mari, nu suntem afectaţi. Dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm şi să aşteptăm să se întâmple nu ştiu ce. Da, trebuie discuţie foarte tranşantă cu Ucraina”, a spus Kelemen Hunor.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), a declarat, luni, 13 martie, în emisiunea Proiect de Ţară:România, de la Prima News, că nu au primit încă acordul scris al părţii ucrainene pentru a verifica lucrările de dragare pe Canalul Bîstroe.
Totuși, el s-a arătat convins că se vor ţine de promisiune, până pe 15 martie. Ministrul a precizat că debitele pe Chilia nu s-au modificat semnificativ, sunt în parametri statistici din ultimii 20 de ani.