Kelemen Hunor: Nu mă preocupă soarta Guvernului, ci separarea puterilor în stat

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în plenul reunit, că pentru UDMR preocuparea esenţială în acest moment nu este soarta Guvernului, ci dacă în România anului 2017 există separarea reală a puterilor în stat.

El a spus, potrivit News.ro, că nu se poate vota cu conştiinţa împăcată nici în favoarea, nici împotriva Guvernului, iar UDMR se va abţine de la vot.

”Orice moţiune de cenzură e un instrument constituţional. Penru noi, în acest moment, preocuparea esenţială nu e soarta Guvernului Grindeanu, dilema nu e dacă acest guvern mai are majoritate sau nu”, a afirmat Kelemen.

El a spus că preocuparea este dacă în România anului 2017 există separarea reală a puterilor în stat.

”Răspunsul meu este cât se poate de clar şi vă spun cu tristeţe: în România e din ce în ce mai greu să spui că există stat de drept. De ani de zile nu mai putem vorbi de stat de drept. Dacă legile votate în Parlament nu sunt aplicate şi respectate, oare putem vorbi de stat de drept?”, a adăugat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a apreciat că ceea ce se va întâmpla cu Guvernul Grindeanu nu mai are o importanţă deosebită şi că, după toate greşelile Guvernului şi având în vedere că nici opoziţia nu ştie ce vrea să facă dacă trece moţiunea, nu se poate vota cu conştiinţa împăcată nici împotriva, nici în favoarea acesteia. El a precizat că, prin  urmare, UDMR se va abţine de la vot.