Kelemen Hunor nu a vrut ca UDMR să plece de la guvernare

„Mâine sigur că începe activitatea acest Cabinet, în care sunt oameni cu care am lucrat până azi foarte bine, deci nu se poate nici să votăm, nici să votăm împotrivă, ar fi cam ilogic ce am face.

Deci vom fi în sală și vom spune: prezent, nu votez, aveți majoritate, spor la treabă! Au majoritate, deci n-au nevoie de sprijin parlamentar (până în 2024)”, a declarat, miercuri, Kelemen Hunor în cadrul unui interviu acordat pentru RFI.

„Eu n-am vrut să plecăm de la guvernare. În acea consultare scurtă de nouă minute și 40 de secunde cât am avut la Cotroceni cu președintele Iohannis și acolo am spus: ”Domnule președinte, nu vrem să plecăm de la guvernare, nu avem un gând în această direcție.””, a adăugat liderul UDMR.

UDMR nu va mai colabora cu Executivul României până în 2024

Kelemen Hunor a precizat, totodată, că UDMR va înceta să colaboreze cu PNL și PSD până în 2024, însă se va implica în proiectele de lege și ordonanțele de urgență din care a făcut parte, date de Guvernul Cîțu și Guvernul Ciucă.

„Sigur că suntem supărați, ar fi culmea să spunem că nu suntem supărați, dar supărarea trece, rămâne totuși un gust amar și rămâne acea neîncredere care s-a instalat în aceste zile, în aceste săptămâni și este lucrul cel mai grav, fără încredere n-ai ce să faci, n-ai ce să construiești (…). Nu vorbim aici de termen lung, vorbim de acest mandat al Parlamentului, până în 2024 (…).

Pe de altă parte, mai trebuie să vedeți anumite chestiuni. Sunt multe proiecte de legi și ordonanțe care au fost date de Guvernul Cîțu și de Guvernul Ciucă, din care noi am făcut parte și cu acele ordonanțe am fost de acord când eram în Guvern. Ar fi un semn de ipocrizie totală să nu fim de acord cu acele proiecte în Parlament, când trebuie discutate și votate.

Dacă trebuie îmbunătățite, vom încerca să le îmbunătățim, dar cu ceea ce am fost de acord ieri nu o să fiu împotriva acelui lucru poimâine, nu sunt genul de om, nu suntem noi formațiunea care face astfel de mișcări (…). Deci dacă veți vedea că noi votăm de exemplu măsurile care au fost adoptate acum trei-patru săptămâni în Guvern, de austeritate, ăsta nu este un sprijin pentru Guvernul Ciolacu, este o consecvență a ceea ce am făcut și o asumare a ceea ce am făcut până azi”, a explicat el.