Cel mai nou KFC din București - primul restaurant cu design “In-Store Prepared” (ISP) din Europa -, a fost amenajat cu o investiţie de 740.000 euro.
Aflat în zona comercială Băneasa Shopping City, acesta este cel de-al doilea restaurant KFC tip "drive thru" din Bucureşti, după cel din zona Mihai Bravu.
"Deschiderea acestui nou restaurant face parte din strategia de extindere în România a KFC, care va continua în perioada următoare, iar eforturile noastre se vor axa pe deschiderea de restaurante tip drive thru", a spus Monica Eftimie, director de marketing la KFC.
KFC Băneasa Drive Thru, cel de al 48-lea restaurant KFC din România, a fost deschis printr-o investiţie de 740.000 euro şi are o suprafaţă totală de 390 de metri pătraţi. Deschiderea acestei noi unităţi a creat 45 de noi locuri de muncă şi se preconizează că cifra de afaceri pe 2012 se va ridica la 1,2 milioane de euro.
KFC Băneasa Drive Thru are o capacitate totală de 96 de locuri. Sistemul de comandă tip fusion, o premieră pe piaţa din România, permite cea mai mare viteză de servire – aproximativ 60 de secunde, timp mediu valabil pentru comenzile în sală.
În cei 15 ani de activitate ai lanţului de restaurante de tip fast-food KFC în România au fost investiţi peste 17 milioane de euro în cele 45 de restaurante din ţară. KFC a avut pe piața locală venituri de 38,2 milioane de euro în 2011.
Lanţul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licenţa pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network, controlată de omul de afaceri Gabriel Popoviciu, cunoscut în special pentru proiectul Băneasa. Numele lui este legat de aducerea în România şi a francizelor Pizza Hut și PHD, operate prin firma American Restaurant System.