Lanţul de restaurante de tip fast-food Kentucky Fried Chicken (KFC) România a investit 700.000 de euro în deschiderea unui nou restaurant în Timişoara.
KFC Piaţa Operei este cea de-a doua unitate din acest oraş, după restaurantul din zona food-court a centrului comercial Iulius Mall.
Deşi anunţată iniţial pentru finalul lunii octombrie, reprezentanţii KFC România au decis să reprogrameze deschiderea pentru luna decembrie, deoarece lucrările de amenajare şi consolidare ale clădirii istorice în care funcţionează noul restaurant au necesitat soluţii tehnice complicate. Noul restaurant a creat 40 de noi locuri de muncă pe piaţa timişoreană.
KFC Piaţa Operei din Timişoara este cea de-a cincea locaţie inaugurată în 2009. Deşi într-o perioadă de criză financiară, Kentucky Fried Chicken închieie astfel anul 2009 cu peste 4 milioane de euro investiţi în dezvoltare şi peste 200 de noi locuri de muncă înfiinţate.
Anul trecut KFC Romania a înregistrat o cifră de afaceri de 40,5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an, afacerile companiei s-a ridicat la 8,40 de milioane de euro.
KFC operează în România în sistem de franciză, iar deţinătoarea licenţei este compania US Food Network SA.