Încă de la prima vedere este limpede că a patra generație KIA Sportage a fost creată cu scopul clar de a ieși în evidență.

Formelor și proporțiilor elegante ale versiunii anterioare, designerii și inginerii de la centrul de design al mărcii de lângă Frankfurt, le-au adăugat o parte frontală mai puternică, și mai tinerească, cu blocurile optice amplasate foarte sus și cu proiectoare incluse în aparente prize de aer supradimensionate.

În spate modificările sunt ceva mai „clasice“ și, în opinia noastră, mult mai reușite. E drept că atât liniile hayonului cât și blocurile optice par foarte apropiate de cele ale unui BMW, însă noul Sportage este, fără doar și poate, un model distinct, cu personalitate proprie. De altfel, cea mai scurtă, dar și mai exactă caracterizare a modelului vine chiar de la oficialii KIA în viziunea cărora noul SUV este „Made to Wow!“.

În interior, aspectul îndrăzneț al caroseriei își găsește rare puncte de confluență. Atât bordul cât și scaunele sau elementele de design sunt cât se poate de „cuminți“, însă totul pare pus exact acolo unde trebuie. Știam deja de la generația anterioară că îmbinările din habitaclul modelului Sportage sunt bine realizate însă acum calitatea a fost împinsă chiar mai sus. Ergonomia postului de condus este și ea la cote ridicate, însă modernismul exteriorului contrastează puternic cu clasicismul consolei centrale. În schimb, confortul este principalul atu în această zonă. Spațiul rezervat șoferului și pasagerilor a fost majorat prin alungirea ampatamentului cu 30 mm, iar scaunele cu reglaj electric, încălzite și ventilate în funcție de nivelul de echipare ales, sunt gândite astfel încât călătoriile lungi să poată fi o încântare.

Miza pe rigiditate

În afara modernismului exterior și al confortului interior, KIA Sportage pune accent pe rigiditate. Această caracteristică poate fi descoperită atât la nivelul caroseriei cât și la cel al sistemului de suspensie. Conform oficialilor mărcii coreene, oțelul utilizat are acum o rezistență mult mai mare decât cel folosit la generația anterioară, iar rigiditatea totală a fost majorată cu 39%. Deși pare un aspect minor, acesta, împreună cu o setare sport a suspensiei, asigură o stabilitate îmbunătățită în timpul rulării și un nivel scăzut al zgomotului. Ca și în cazul altor producători care au mizat pe sportivitate, KIA a creat un model care reacționează foarte bine la schimbările de direcție, dar a cărui suspensie filtrează destul de puțin impulsurile date de denivelări. Asta nu înseamnă că noul Sportage „țopăie“ prin gropi ci, mai degrabă, că asigură șoferului atât de apreciatul feedback – mai ales că sistemul de direcție este și el foarte exact – și că mașina, spre deosebire de multe SUV-uri similare, nu se înclină amenințător în viraje. Dotat cu propulsorul de 2.0 litri care dezvoltă 185 CP, modelul testat de Capital a dovedit o vivacitate impresionantă, iar cutia automată cu șase trepte își îndeplinește bine rolul. Este de luat în seamă faptul că, schimbând destul de sus rapoartele, aceasta impune motorului, în special atunci când mașina este condusă sportiv, o funcționare la turații superioare care induce destul de mult zgomot în habitaclu. În schimb, la turații mici, sunetul produs de propulsor este insesizabil. Fiind echipată cu sistem de tracțiune integrală, mașina ne-a dovedit și că în teren accidentat se comportă admirabil pentru un SUV compact.


Rezervele de putere ale motorului par suficiente în orice moment, iar cei 400 Nm ai cuplului maxim își fac simțită prezența exact când ai nevoie de ei. Consumul mixt raportat de producător în cazul versiunii testate este de 6,3 l / 100 km, iar la finalul testului – desfășurat atât pe șosele virajate de munte cât și pe drumuri forestiere – vehiculul a afișat 7,5 l / 100 km, rezultat bun pentru un SUV din această categorie.


Conform oficialilor KIA Romauto, prețurile cu TVA ale noului Sportage încep de la 17.308 euro. Pentru această sumă puteți achiziționa un model cu tracțiune 4X2, cutie manuală cu șase trepte și motor de 1.6 litri alimentat cu benzină. Pentru a vă putea însă bucura pe deplin de atuurile noului KIA Sportage, ar trebui să optați pentru dieselul de 2.0 litri cu tracțiune integrală ale cărui prețuri încep de la 25.380 de euro.