Rusia continuă atacul asupra Ucrainei și, potrivit președintelui ucrainean, sunt vizate inclusiv cartiere civile din zona Kievului. Volodimir Zelenski este de părere că agresiunea Rusiei, care continuă neîntrerupt arată că sancțiunile impuse de occident nu sunt suficiente. În plus, acesta afirmă cu regret că lumea continuă să observe de la distanță ce se întâmplă în Ucraina.
Armata rusă vizează și zone civile la Kiev, a declarat vineri preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a salutat „eroismul” ucrainenilor în faţa invaziei ruse. De asemenea, acesta a dat asigurări că soldaţii vor face „tot posibilul” pentru a apăra ţara.
Rusia bombardează cartiere civile
„În această noapte, ei (ruşii – n.r.) au început să bombardeze cartiere civile. Asta ne aminteşte de (ofensiva nazistă din) 1941″, a spus Zelenski într-un video difuzat pe reţelele de socializare, pronunţând această frază în rusă pentru a le atrage atenţia cetăţenilor ruşi.
Autorităţile ruse „spune că zonele civile nu sunt ţinte, însă este încă una dintre minciunile lor. În realitate, ele nu fac nicio distincţie”, a adăugat el, în ucraineană.
„Ucrainenii dau dovadă de eroism”, a spus Zelenski. Declanşând invazia de joi, ruşii „au crezut că forţele noastre sunt obosite, însă nu suntem obosiţi”, a afirmat el.
„Toate forţele (ucrainene) vor face tot posibilul” pentru a apăra Ucraina, a subliniat şeful statului.
Zelenski: Lumea continuă să observe de la distanță
Rusia va trebui „să discute” cu Ucraina „mai devreme sau mai târziu” pentru a pune capăt luptelor, a mai declarat preşedintele ucrainean, în contextul în care capitala Kiev este vizată de bombardamente ruse.
„Rusia va trebui să discute cu noi mai devreme sau mai târziu. Să vorbească despre modul în care am putea pune capăt luptelor şi opri invazia. Cu cât această discuţie va începe mai repede, cu atât mai reduse vor fi pierderile pentru Rusia însăşi”, a declarat Zelenski, informează AFP, potrivit Agerpres.
El a mai atras atenţia că agresiunea neîntreruptă a Rusiei asupra ţării sale arată că sancţiunile impuse Moscovei de Occident nu sunt suficiente.
De asemenea, Zelenski şi-a exprimat regretul că lumea continuă să observe de la distanţă ce se întâmplă în Ucraina.
Apelul președintelui ucrainean
Într-o postare pe contul său de socializare, Volodimir Zelenski a lansat, de asemenea, un apel către Formatul Bucureşti 9 (B9) (România, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia şi Cehia) de a oferi Kievului asistenţă în apărare, de a impune sancţiuni şi a exercita presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt ostilităţilor.
„Noi ne apărăm libertatea şi pământul. Dar avem nevoie de o asistenţă internaţională eficientă. Am discutat despre asta cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. M-am adresat către B9 în legătură cu asistenţa în apărare, sancţiuni şi presiuni asupra agresorului. Împreună trebuie să aşezăm Rusia la masa negocierilor”, a scris Zelenski într-un mesaj pe Twitter, potrivit Zerkalo nedeli.
În plus, președintele ucrainean a adăugat că țara are nevoie de o coaliţie antirăzboi.
Preşedinţii ţărilor participante la „Formatul Bucureşti 9” se întâlnesc, vineri, într-un summit extraordinar la Varşovia, pentru a aborda situaţia din Ucraina după invazia Rusiei asupra acestei ţări.